Membrii Consorțiului Clusterelor din Transilvania de Nord cer Guvernului să ia în calcul deschiderea unei rețele globale de birouri de reprezentare, care să promoveze interesele firmelor românești. Ei consideră că, astfel, ar fi susținute eforturile de internaționalizare a unor companii românești și, de asemenea, ar fi redus deficitul comercial al României, deoarece ar crește valoarea exporturilor românești.
Potrivit unei statistici a Comisiei Europene, România se află pe ultimul loc din regiune la capitolul internaționalizarea afacerilor. Altfel spus, companiile românești exportă mai puțin și se extind mai puțin la nivel internațional decât alte firme din această parte a Europei. Pentru a remedia această problemă, membrii clusterelor clujene propun Guvernului să susțină un proiect – pilot, prin intermediul căruia să fie creată o rețea globală de birouri de reprezentare a companiilor românești. Firmele care fac parte din clustere sunt dispuse să contribuie financiar la susținerea acestor birouri.
Fiecare birou de reprezentare ar urma să fie deservit de o echipă. Pentru o perioadă de trei ani, costul maxim presupus de funcționarea unui asemenea birou ar fi de un milion de euro.
La capătul perioadei de trei ani, birourile ar trebui să fie în măsură să se autofinanțeze cu ajutorul unor comisioane și taxe plătite de companiile care își extind afacerile cu ajutorul acestor birouri de reprezentare.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: