Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Marie Mică, sărbătorită anual pe 8 septembrie, marchează în calendarul tradițional românesc trecerea definitivă de la vară la toamnă. În lumea satului transilvănean, această zi reprezintă hotarul dintre două anotimpuri, încheierea lucrărilor de vară și începutul sezonului de nunți.
Conform specialiștilor de la Centrul de Cultură și Artă „Tradiții Clujene”, sărbătoarea de pe 8 septembrie încheie așa-numitul interval al „Sântămăriilor” (început pe 15 august, la Adormirea Maicii Domnului), o perioadă intensă dedicată recoltării și muncilor de câmp.
Munci agricole și debutul „Câșlegilor” de toamnă
Odată cu data de 8 septembrie, ritmul vieții la sat se schimba radical, deschizând un nou ciclu în calendarul agricol și comunitar:
-
Lucrările de toamnă: Imediat după Sfânta Marie Mică începea aratul și pregătirea terenurilor pentru semănăturile de toamnă.
-
Tăierea plantelor de leac: Se considera că 8 septembrie este data limită până la care se mai puteau culege plante tămăduitoare cu puteri deosebite.
-
Sezonul nunților: Sărbătoarea deschidea oficial „câșlegile de toamnă”, perioada în care se organizau cele mai multe nunți la sat, înainte de intrarea în Postul Crăciunului.
-
Schimbarea naturii: În tradiția populară se spunea că de la această dată păsările călătoare încep să plece spre țările calde, iar vremea începe să se răcească vizibil.
Maica Domnului – Protectoarea tămăduitoare și ritualurile din Transilvania
În credința populară, Fecioara Maria este văzută ca o divinitate protectoare și tămăduitoare. Numele ei a fost asociat direct cu plante medicinale folosite în medicina tradițională, precum „Părul Maicii Domnului”, „Mâna Maicii Domnului” sau „Rugul Sântămăresc”.
De asemenea, tinerele fete se rugau la icoana Maicii Domnului pentru noroc în dragoste și măritiș, în timp ce femeile îi cereau ajutorul pentru rodnicie și prunci sănătoși.
Descântecul de noroc consemnat în județul Cluj (Dăbâca, 1956)
O dovadă a îmbinării dintre credința creștină și practicile magico-rituale este un document etnologic cules în anul 1956 de preotul Mihai Rațiu din satul Dăbâca, județul Cluj, transmis de localnica Irina Oltean și analizat de cercetătoarea Maria Bocșe.
Textul ilustrează modul în care Maica Domnului era invocată ca ultim refugiu în momente de suferință fizică sau duhovnicească:
„Duminică dimineața m-am sculat / Mai dimineața ca zorile, / Mai dimineața ca cântătorile […] / Când am fost la mijloc de cale, / Mă aflai de picioare împiedicată, / De mânuri legată, / De ochi orbită, de gură amuțită […] / Nime-n lume nu mă auzea, / Nime nu mă vedea, / Numai Maica Precista / Mă auzea / Și mă vedea / Și de mine mare milă își făcea…”
Sărbătoarea de pe 8 septembrie rămâne astfel o zi cu o dublă încărcătură: pe de o parte liturgică, marcată de Nașterea Maicii Domnului, iar pe de altă parte culturală, ca reper al schimbării orizontului natural și al vieții comunitare.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos:
