Etichetă: familie
TOP 5 Obiceiuri inedite de Paști din zona Transilvaniei, uitate în...
În comunitățile rurale din zona Transilvaniei, respectarea tradițiilor din Săptămâna Mare reprezenta unul dintre cei mai importanți pași în pregătirea sufletească pentru Sărbătorile Pascale....
Top 5 filme pe care să le vizionezi cu familia și...
Sărbătoarea celui mai mare eveniment religios, Învierea Domnului, este aproape, iar acest eveniment reușește mereu să strângă la un loc familia și prietenii. Paștele...
Doliu în Gruia – fostul președinte de la CFR Cluj, Mircea...
Reprezentanții campioanei României au anunțat miercuri, 5 aprilie, vestea tristă a decesului unui fost președinte al clubului. Este vorba de Mircea Bălaj, cel care...
4000 de alergători se vor întrece pentru premii de 20 de...
A rămas mai puțin de o săptămână până la debutul celei de-a 12-a ediții a evenimentului internațional de alergare Wizz Air Marathon, care va avea...
Dragoș Tescan a revenit pe teren și a reușit să marcheze:...
Fotbalistul Universității Cluj, Dragoș Tescan (23 de ani), a fost unul dintre marcatorii celor două goluri care au adus victoria echipei sale împotriva formației...
Peste 300 de clujeni au învățat să acorde primul ajutor, la...
Ediția de iarnă a Maratonului Resuscitării 2023, un eveniment dedicat popularizării manevrelor de resuscitare de bază, a avut loc sâmbătă, 14 ianuarie, la centrul...
Echipa Via Cluj Tv vă urează “Sărbători fericite” !
Echipa Via Cluj Tv vă transmite cele mai bune gânduri cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Să aveți parte de momente binecuvântate alături de cei...
“Am fost, de mai multe ori, la un singur pas de...
"Furam, vindeam, ne drogam, dormeam pe unde apucam, mama mea era speriată și nu știam cum pot scăpa din acest coșmar" este doar una...
Statul oferă 15.000 de lei pentru cei care apelează la fertilizarea...
Cuplurile și femeile singure care se confruntă cu probleme de fertilitate și care își doresc un copil vor putea primi 15.000 de lei de...
Ioan Varga, despre transferul lui Stanciu la CFR Cluj: “Mi-a zis...
Jucătorul Nicolae Stanciu, în vârstă de 29 de ani, care, în prezent, evoluează pentru clubul chinez Wuhan Three Towns, a anunțat că își dorește...