Donație de cărți și calculatoare pentru copiii din Mașcăuți, sat în apropierea Transnistriei

0

Peste 270 de cărți, cu o valoare estimata de aproximativ 3000 lei au fost donate școlii din satul Mașcăuți, raionul Criuleni, din Republica Moldova. Donația a fost făcută de Consiliul Județean Cluj, prin intermediul Bibliotecii Județene ”Octavian Goga”, aflată în subordinea consiliului. Donația cuprinde cărti din literatura româna, pentru adulți si copii, precum și literatură universală. De asemenea, o companie IT care are sediul social în Cluj-Napoca, Vivajo Tech, a donat 5 calculatoare aceleiași școli, pentru a fi folosite de elevi în laboratorul de informatică.

În școala din satul Mașcăuți, raionul Criuleni, învață, în aceste moment, peste 300 de copii din localitate. Satul se află la mică distanță de Transnistria, de care îl desparte râul Nistru.

Mașcăuți este una dintre cele mai vechi localități din Moldova, între Prut și Nistru, primul document de atestare al satului datează din anul 1436.