Restricții de circulație, în perioada Raliul Clujului Star Lubricants – Vezi unde

0

Competiție națională și de interes internațional, Raliul Clujului Star Lubricants
powered by PMA își va desfășura probele speciale pe câteva dintre drumurile județene și comunale ale județului Cluj, în perioada 29 septembrie – 1 octombrie.
Din acest motiv, pentru siguranța și integritatea tuturor părților implicate (sportivi, oficiali, spectatori), dar și a celor neimplicate (civili), organizatorul Savu Racing din Cluj-Napoca, împreună cu autoritățile locale, au decis restricționarea circulației publice rutiere în anumite zile, la intervale orare stabilite.

De menționat este faptul că, în vederea bunei desfășurări a etapei clujene, sectoarele de
drum pe care se desfășoară competiția vor fi restricționate circulației publice rutiere prin
colaborarea cu Inspectoratul de Poliție Județean Cluj – prin Serviciul de Poliție Rutieră, și totul cu acordul Companiei Naționalei de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Programul restricțiilor din week-end:

VINERI – 29 Septemebrie 2023
– Drum cu circulație restricționată: DJ 103V
– Sector de drum: de la ieșirea din satul Stolna (46.708848, 23.395292) până la intersecția cu DJ 107P, din satul Someșu Rece (46.733714, 23.361452)
– Interval orar: 10:30 – 17:30

SÂMBĂTĂ – 30 Septembrie 2023
– Drum cu circulație restricționată: DJ 107R; DC 91
– Sector de drum: de la intersecția cu Str. Corbului (ieșire Făget) (46.712133, 23.572254) până la intersecția cu DC91, la intrarea în satul Sălicea (46.688730, 23.549364) și continuă pe DC91 de la intersecția cu DJ 107R, dinspre satul Sălicea (46.688730, 23.549364) până la Parcul de Agrement “Moara de Vânt) (46.67011, 23.55656)
– Interval orar: 07:45 – 15:15

– Drum cu circulație restricționată: DJ 107T
– Sector de drum: de la intersecția cu DJ 107S (46.653755, 23.203406) până la intrarea
în comuna Mărişel (46.661030, 23.129701)
– Interval orar: 09:00 – 16:30

– Drum cu circulație restricționată: DJ 103K

– Sector de drum: de la intrarea în comuna Râșca (46.7346678, 23.109807) până la
intersecția DJ 103K cu DN1 din localitatea Căpușu Mare (46.78408, 23.29366)
– Interval orar: 09:50 – 17:20

– Drum cu circulație restricționată; Strada Tiberiu Popoviciu (Valea Chintăului, CREIC)
– Sector de drum: de la intersecția cu DJ 109A (46.822943, 23.591474) până la 46.821394, 23.577754
– Interval orar: 07:00 – 22:00

DUMINICĂ – 1 Octombrie 2023

– Drum cu circulație restricționată: DJ 103L; DC Mănășturu Românesc – Tufe; DC
Valea Fericirii
– Sector de drum: de la intersecția cu DJ 103K (stație PECO; 46.745037, 23.105836)
până la intersecția de la intrarea în Mănășturu Românesc spre Valea Fericirii
(46.772731, 23.084743), apoi de la intersecția cu DJ 103L de la intrarea în Mănășturu Românesc spre Valea Fericirii (46.772731, 23.084743) până la intersecția cu DC Valea Fericirii (46.740500, 23.077759) și continuă pe DC Valea Fericirii de la intersecția cu DC Mănășturu Românesc (46.740500, 23.077759) până la intersecția cu DJ 103K (46.737139, 23.105172)
– Interval orar: 08:20 – 14:30

– Drum cu circulație restricționată: DC 121
– Sector de drum: de la ieșirea din satul Bălcești (46.67811, 22.995075) până la intersecția cu DJ 108C, intrarea în comuna Răchițele (46.690352, 22.892775)
– Interval orar: 08:50 – 15:00

Clubul Sportiv Savu Racing din Cluj-Napoca – organizatorul Raliul Clujului Star Lubricants powered by PMA – își cere scuze pentru inconvenientul și blocajul cauzat și le mulțumește tuturor participanților la trafic pentru înțelegere și cooperare.

VEZI ȘI:

Street Food Festival se întoarce la Cluj – vizitatorii se vor bucura de muzică live și bucate internaționale

Săptămâna Europeană a Sportului la Cluj – Vor fi susținute activități și evenimente pentru toate vârstele

Cluj-Napoca: Casa Filip inaugurează clădirea pentru bolnavi de cancer, construită din donații