Potrivit medicilor de la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, marele actor Florin Piersic are o infecție generalizată în organism (septicemie), astfel că situația este gravă. Medicii au detaliat acest fapt într-o într-o conferință de presă, susținută miercuri, 8 mai 2024. Aceștia au explicat că protezele din organism mențin focare secundare de infecție, care nu pot fi tratate cu antibiotic.
Din acest motiv, la Cluj i-au fost scoase lui Florin Piersic sondele de la stimulatorul cardiac de la inimă, implantat în urmă cu 15 ani, iar la București, unde a fost transportat acesta, urmează scoaterea protezei de la genunchi de către medicul care a efectuat intervenția prin care i-a fost implantată.
Medicii de la Cluj au mai explicat că este necesară eliminarea protezelor din corp, pentru că pe acestea se formează o biopeliculă infecțioasă, iar pentru că materialele protetice nu au vase de sânge, antibioticul nu poate să ajungă în acele zone pentru a elimina infecția.
Managerul Institutului Inimii din Cluj, Florin Crișan, și directorul medical, Adrian Molnar, au precizat că Florin Piersic a ajuns în jurul datei de 17 aprilie la Spitalul Militar din Cluj cu infecție generalizată în organism, care se extinsese în corp de la genunchi, unde a fost localizată inițial.
Având în vedere că infecția a afectat și inima actorului, unde avea implantat un stimulator cardiac, medicii de la Spitalul Militar au considerat că este indicat ca Florin Piersic să fie transferat la Institutul Inimii.
În 29 aprilie, Florin Piersic a fost adus la Institutul Inimii, unde s-a constatat prezența unor infecții la sondele din stimulatorul cardiac care i-a fost implantat în urmă cu 15 ani.
După ce transferul de la inimă a fost realizat, s-a continuat tratamentul cu antibiotice la Institutul Inimii iar actorul a fost transferat la Terapie Intensivă, nu pentru că avea nevoie de îngrijire ATI, ci pentru a fi mai bine izolat, a mai explicat medicul.
Directorul medical de la Institutul Inimii, Adrian Molnar, a mai precizat că după 48 de ore s-a decis transferul la Institutul Matei Balș din București, nu într-o situație de urgență:
Medicul ortoped care l-a tratat pe actor la Cluj a discutat cu ortopedul din București care a efectuat intervenția prin care i-a fost implantată proteza de la genunchi. Ambii medici au spus că pot face intervenția de extragere a protezei, dar dorința familiei a fost să fie operat de cel care a făcut prima intervenție.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: