Arnold Gunter Klingeis, fostul ambasador al Rutei Cafenelelor Istorice (Historic Cafes Route) pentru România, a fost ales în funcția de președinte al acestei rețele culturale europene. Alegerile au avut loc joi, 23 mai, și au implicat șase din cei șapte membri ai consiliului director. Alături de el, Marius Rafa, patronul Pardon Cafe Sibiu, a fost ales în funcția de trezorier al organizației.
Cei doi sibieni, reprezentanți ai unor importante obiective culturale din județ, au obținut aceste funcții în urma unui scrutin ce s-a desfășurat pe 17 mai, la care au avut dreptul de a participa doar locațiile membre din Europa care au îndeplinit condițiile de participare.
Arnold Gunter Klingeis, reprezentant al Brukenthal Palace Cafe Avrig (prima locație din România admisă în Historic Cafes Route) și ambasador al HCR pentru România, împreună cu Marius Rafa, patronul Pardon Cafe Sibiu (primul local din Sibiu membru al organizației), au acum funcții în Consiliul Director al HCR.
Noul Consiliu Director al HCR mai include, pe lângă cei doi români, vicepreședintele Alesandros Delithanasis (Italia), secretarul Dimitris Kontoleon (Grecia), Jorge Martinez (Spania), Edith Olosz (Cafeneaua CH9 Inspiatio din Brașov) și Victor de Sa Marques (Portugalia).
Alegerile s-au desfășurat în sistem online, cu participarea celor șapte membri ai Consiliului Director. Historic Cafés Route este unul dintre cele 49 de Trasee Culturale ale Consiliului Europei și a primit certificarea oficială în iunie 2022.
Brukenthal Palace Cafe Avrig, restaurantul din cadrul Palatului Brukenthal Avrig, reprezentat în HCR de Arnold Gunter Klingeis, este amplasat în fosta reședință de vară a baronului Samuel von Brukenthal, guvernatorul Transilvaniei în perioada 1777 – 1787.
Domeniul baroc de la Avrig a fost proiectat de același arhitect care a elaborat planurile Palatului Schonbrunn din Viena, iar asemănările dintre cele două domenii nu sunt deloc întâmplătoare. Această bijuterie istorică a barocului târziu, în care istoria, eleganța și rafinamentul se împletesc cu natura, era cunoscută odinioară ca fiind “Edenul Transilvaniei”.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: