ATENȚIE: Tentativă de fraudă prin WhatsApp – Vezi recomandările poliției

0
Pixabay

O nouă metodă de înșelătorie online circulă zilele acestea printre utilizatorii aplicației Whatsapp. Astfel, anumite persoane solicită utilizatorului să acceseze un link, iar odată accesat, un mesaj automat este trimis tuturor celor din lista de contacte.

Prin accesare link-ului primit pe contul de Whatsapp, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al celui înşelat. Aceştia pot prelua controlul asupra contului dumneavoastră de WhatsApp şi îl pot utiliza pentru a înşela alte persoane sau pentru alte scopuri

Este vorba despre un link care, odată accesat, trimite automat mesaje către toate contactele din agenda dumneavoastră, solicitând bani în numele dumneavoastră.

Mesajul arăta astfel:

  •  „Bună! Te rog să o votezi pe Adeline în acest sondaj. Este fiica prietenei mele, iar premiul este o bursă pentru studii în Franța. Mulțumesc mult!”

Urmat de un link malițios:

  • https : dancevott . top / home / vote4

După ce se accesează linkul malițios, se va trimite următorul mesaj tuturor persoanelor din agendă:

  • „Bună, poți să-mi împrumuți 2200 RON? Am nevoie pe card, ți-i dau înapoi mâine.”

Care sunt recomandările poliției?

Vă rugăm să fiți precauți:
1.Nu accesați linkuri suspecte primite pe WhatsApp.
2.Verificați veridicitatea mesajelor direct cu persoana care le-a trimis.
3.Informați-vă contactele dacă suspectați că mesajele respective provin dintr-o schemă de fraudă.
4.Fiți vigilenți și protejați-vă datele personale!
Vezi și:

banner