Ambasada României la Washington clarifică: Nu există, în acest moment, comunicări oficiale privind o eventuală amânare a termenului de la care românii pot călători în SUA fără vize, în cadrul programului Visa Waiver.
Ambasada României la Washington transmite, prin intermediul unui comunicat de presă al Ministerului de Externe, că “nu există, în acest moment, nicio comunicare oficială privind modificarea datei avute în vedere pentru actualizarea sistemului de autorizare a călătoriilor – ESTA”.
Ambasada dă asigurări că se află într-un dialog activ cu autoritățile americane, , mai exact cu Departamentul pentru Securitate Internă: “România consideră Programul Visa Waiver ca fiind un parteneriat de securitate și avem convingerea că operaționalizarea acestuia va contribui la securitatea frontierelor și la combaterea migrației ilegale”.
Ambasada a făcut această precizare în contextul în care în spațiul public s-au răspândi informații cu privire la amânarea termenului de la care România va fi inclusă în programul Visa Waiver.
Pe 10 ianuarie, anunțul privind acceptarea României în program a fost făcut de către secretarul american pentru Securitate Internă din timpul Administrației Biden. Secretarul a felicitat guvernul român pentru îndeplinirea criteriilor necesare. La acea vreme, Biroul american pentru Vamă și Protecție a Frontierelor estima că aplicația online și aplicația mobilă ESTA vor fi actualizate în jurul datei de 31 martie.
Mai multe detalii puteți afla pe site-ul biziday.ro
Vezi și:
Magazinele din România ar putea fi obligate să afișeze la raft adaosul comercial
Cărțile electronice de identitate au început să fie eliberate gratuit la nivelul întregului județ
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: