Cluj-Napoca este cel mai scump oraș din România. Periodic se ating noi recorduri pe plan local, iar unele dintre proprietățile scoase în piață au ajuns să aibă costuri atât de ridicate încât s-au transformat în subiecte de știri.
Apartamentele din Cluj-Napoca au fost scoase la vânzare pe parcursul lunii trecute cu un preț mediu de 3.157 euro/mp util, potrivit indicelui pe care îl calculează Imobiliare.ro. Cumpărătorii care au făcut în martie pasul spre achiziție au achitat cu aproximativ 17% mai mult decât cei care și-au luat o locuință la începutul primăverii trecute.
Prețul mediu solicitat în orașul de pe Someș a ajuns să depășească media națională cu 74% și este, la ora actuală, cu 58% mai mare decât cel înregistrat în Capitală.
Apartamentele noi sunt disponibile cumpărătorilor cu un cost mediu de 3.203 euro/mp util, iar cele vechi pot fi achiziționate cu 3.150 euro/mp util.
Pe tot parcursul anului 2024, locuințele s-au scumpit cu 15% în Cluj-Napoca, de fiecare proprietate disponibilă fiind interesați aproximativ 2 cumpărători. În cele mai scumpe zone din oraș – centru, Andrei Mureșanu, Bună Ziua – prețurile apartamentelor s-au majorat într-un an cu până la 10%.
În primul trimestru al anului în curs, creditul ipotecar mediu accesat de clujeni prin intermediul brokerilor din rețeaua Imobiliare.ro a ajuns la 95.373 euro, o valoare cu 22% mai mare față de cea înregistrată în perioada similară din 2024.
În același timp, rata medie achitată lunar de noii proprietari la bancă a fost mai mică decât cea pe care ar fi plătit-o anul trecut, mai exact de 2.611 lei, echivalentul a circa 525 euro.
Mai multe detalii puteți afla accesând site-ul publicației Hotnews.ro
Vezi și:
Ce faci în weekendul 11-13 aprilie în Cluj-Napoca?
Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Cluj dă startul deplasărilor cu stația mobilă
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: