OVO by Cirque du Soleil te invită în data de 23 aprilie, ora 19:00, la BTarena, într-un univers spectaculos, unde insectele prind viață într-un ecosistem vibrant, plin de energie și mișcare. Această producție emblematică a Cirque du Soleil transformă scena într-o lume organică, în care fiecare detaliu contribuie la o experiență vizuală și emoțională unică.
Lansat inițial în Montreal în 2009, spectacolul a ajuns în peste 40 de țări și a fost urmărit de mai mult de 7 milioane de spectatori. În 2024, OVO a fost complet reinventat, cu noi momente acrobatice, costume modernizate, muzică actualizată și o scenografie mai dinamică.
O scenografie fără linii drepte
În OVO, natura dictează regulile. Decorul este construit exclusiv din forme curbe, inclusiv celebrul perete de trambulină, ceea ce face ca acrobațiile să pară fluide, dar și mult mai dificile pentru artiști.
Oul – simbolul începutului
Spectacolul debutează cu un element impresionant: un ou gonflabil gigantic, simbol al vieții și punctul central al poveștii. Acesta stabilește tonul pentru întreaga experiență vizuală.
Distribuție unică în universul Cirque du Soleil
OVO este singurul spectacol al companiei în care toate personajele sunt insecte. Cei 53 de artiști interpretează furnici, fluturi, păianjeni, greieri și gândaci, construind un ecosistem complet pe scenă.
Costume spectaculoase și funcționale
Cu peste 800 de costume, fiecare personaj are de obicei două variante: una destinată momentelor acrobatice și alta pentru scenele narative, oferind atât libertate de mișcare, cât și impact vizual.
Muzică live cu influențe braziliene
Coloana sonoră este interpretată live de șapte muzicieni, integrați în poveste sub forma unor gândaci. Ritmurile braziliene se îmbină cu elemente electro și sunete reale de insecte, creând o atmosferă autentică.
Ce se întâmplă în culise
Dincolo de scenă, artiștii se antrenează într-un spațiu special numit „Jungle Gym”, unde își perfecționează numerele în siguranță. În același timp, producția funcționează ca un oraș mobil: 20 de camioane transportă echipamentul, montajul durează 12 ore, iar demontarea doar 3,5 ore.
Cinci reprezentații la BT Arena
Publicul din Cluj-Napoca va putea vedea „OVO” la Sala Polivalentă BT Arena după următorul program:
- joi, 23 aprilie, de la ora 19:00,
- vineri, 24 aprilie, de la ora 19:00,
- sâmbătă, 25 aprilie, de la ora 15:00 și de la ora 19:00,
- duminică, 26 aprilie, de la ora 17:00.
Accesul în sală se face cu aproximativ o oră și jumătate înainte de începerea spectacolului, în funcție de reprezentație.
Tichetele sunt disponibile pe platformele cirquedusoleil.emagic.ro și iaBilet.ro, precum și pe site-ul oficial al Cirque du Soleil.
Vezi și:
AnimaWings inaugurează în premieră noile zboruri directe de la Cluj-Napoca spre Salonic
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos:















