Cluj-Napoca găzduiește sâmbătă, 23 mai 2026, cea de-a IV-a ediție a evenimentului „Parada Micilor Bicicliști”, una dintre cele mai apreciate activități dedicate familiilor active și copiilor pasionați de mersul pe bicicletă.
Evenimentul are loc în Parcul Feroviarilor și este organizat de GO4FUN, în cadrul Zilelor Clujului, cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca și al Consiliului Local.
Evenimentul promovează mișcarea, educația rutieră și timpul de calitate petrecut în familie, într-o atmosferă relaxată și plină de energie. Copiii, părinții și prietenii sunt invitați să participe la o zi dedicată sportului, jocului și plimbărilor pe două roți.
„Parada Micilor Bicicliști își propune să aducă împreună comunitatea clujeană pentru o zi despre mișcare, joacă, educație rutieră și, mai ales, timp de calitate petrecut în familie”, a declarat Mihai Deneș, organizatorul evenimentului și președinte GO4FUN.
Activități pentru copii și familii la Parada Micilor Bicicliști
Evenimentul începe la ora 09:00, iar copiii cu vârste între 2 și 12 ani vor putea participa, alături de părinți, la trasee tematice, concursuri, exerciții de îndemânare și activități de educație rutieră.
De la ora 13:30 va avea loc parada dedicată celor mici, unul dintre cele mai așteptate momente ale zilei. Organizatorii au pregătit jaloane, trasee speciale, jocuri și prezentări interactive despre regulile de circulație și siguranța pe bicicletă.
Participanții sunt invitați să vină cu biciclete, triciclete sau pur și simplu cu dorința de a petrece timp în aer liber alături de familie și prieteni.
Tură velo prin Cluj-Napoca pentru adolescenți și bicicliști
După ora 16:00, organizatorii pregătesc o tură relaxată prin Cluj-Napoca, dedicată adolescenților de peste 14 ani și tuturor pasionaților de ciclism urban.
Plimbarea va dura aproximativ o oră și jumătate și se va desfășura pe străzile din apropierea Someșului, în coloană organizată de Clubul de Cicloturism Napoca, asociație care organizează de aproape 30 de ani ture velo publice în oraș.
Pentru participanții cu vârsta de până la 16 ani, purtarea căștii de protecție este obligatorie.
Educație rutieră și siguranță pentru micii bicicliști
Un accent important al evenimentului este pus pe educația rutieră și siguranța în trafic. Copiii și părinții vor afla informații utile despre regulile de circulație, utilizarea corectă a bicicletei și importanța echipamentului de protecție.
Organizatorii vor explica modul corect de alegere și reglare a căștii, precum și regulile privind deplasarea copiilor cu bicicleta conform legislației în vigoare.
La eveniment vor participa și reprezentanți ai societății civile și ai organizațiilor de profil, printre care avocatul Radu Mititean, președintele Federației Bicicliștilor din România, și Roxana Cleja, vicepreședinte al Clubului de Cicloturism Napoca.
Ce trebuie să aibă copiii la eveniment
Organizatorii recomandă participanților să vină echipați cu:
- haine lejere și confortabile;
- bicicletă sau tricicletă pregătită pentru plimbare;
- cască de protecție;
- apă pentru hidratare;
- multă energie și chef de distracție.
Participarea este gratuită
Accesul la eveniment este gratuit, iar înscrierile se fac online. Organizatorii recomandă folosirea bicicletelor sau a transportului în comun pentru deplasarea către Parcul Feroviarilor, având în vedere aglomerația specifică Zilelor Clujului.
Zilele Clujului: concerte, teatru, parade și peste 40 de evenimente în oraș
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos:


















