Mai multe studente ale Facultății de Teatru și Film din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) au făcut publice acuzații de hărțuire de gen și comportament abuziv la adresa unui cadru didactic.
Cazul a fost sesizat încă de la începutul anului universitar de Organizația Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai (OSUBB) și Asociația Studenților Facultății de Teatru și Film (ASFTF), care solicită acum demisia profesorului.
Potrivit organizațiilor studențești, Comisia de Etică a UBB a constatat existența unor abateri și a aplicat o sancțiune disciplinară, însă reprezentanții studenților consideră că măsura este insuficientă și cer încetarea raporturilor de muncă ale cadrului didactic.
Studentele reclamă comentarii cu tentă sexuală și comportament nepotrivit
Conform mărturiilor prezentate de studente, profesorul ar fi avut, în mod repetat, un comportament considerat nepotrivit în relația cu acestea.
Acuzațiile vizează, între altele:
- comentarii despre viața personală și relațiile studentelor;
- remarci privind aspectul fizic;
- încercări de apropiere în afara cadrului universitar;
- invitații repetate la întâlniri;
- avansuri nedorite;
- atingeri fără consimțământ, potrivit declarațiilor studentelor.
Organizațiile studențești susțin că mărturiile descriu un tipar de comportament prin care cadrul didactic și-ar fi folosit poziția de autoritate pentru a crea relații personale cu studentele.
Relatări despre incidente petrecute în afara facultății
În comunicatul transmis de OSUBB și ASFTF sunt descrise și episoade care ar fi avut loc în afara activităților universitare, inclusiv la un eveniment organizat după un proiect academic.
Potrivit relatărilor studentelor, profesorul ar fi avut un comportament insistent și intruziv, ar fi realizat fotografii și înregistrări video fără acordul acestora și ar fi făcut remarci jignitoare după ce avansurile sale au fost refuzate.
De asemenea, organizațiile studențești afirmă că unele studente au reclamat atingeri fără consimțământ și comentarii cu tentă sexuală.
Profesorul este acuzat și că ar fi sugerat studentelor că succesul profesional depinde de apropierea față de acesta, afirmații pe care reprezentanții studenților le consideră incompatibile cu statutul unui cadru universitar.
Comisia de Etică a UBB a aplicat o sancțiune disciplinară
OSUBB și ASFTF au sesizat Comisia de Etică a UBB la începutul anului universitar.
În urma analizării cazului, comisia a decis sancționarea profesorului prin suspendarea, pentru o perioadă de cinci ani, a dreptului de a candida pentru funcții didactice superioare sau funcții de conducere și a dreptului de a face parte din comisii de concurs.
Reprezentanții organizațiilor studențești consideră însă că sancțiunea nu reflectă gravitatea faptelor reclamate.
Contestația depusă la CNEMU a fost respinsă
Nemulțumite de decizia Comisiei de Etică, OSUBB și ASFTF au formulat o contestație la Comisia Națională de Etică a Managementului Universitar (CNEMU), solicitând destituirea profesorului.
Potrivit organizațiilor studențești, contestația a fost respinsă, motivându-se că informațiile existente nu sunt suficiente pentru aplicarea unei sancțiuni mai severe.
Acestea mai susțin că procedurile au durat mai multe luni, perioadă în care cadrul didactic și-a continuat activitatea la catedră.
OSUBB și ASFTF cer demisia profesorului
În finalul comunicatului, cele două organizații condamnă ferm orice formă de hărțuire de gen și afirmă că vor continua demersurile instituționale până la soluționarea cazului.
Reprezentanții studenților susțin că, în opinia lor, singura măsură care poate restabili încrederea în comunitatea universitară este demisia profesorului.
Pe de altă parte, conducerea facultății spune că a colaborat cu studenții încă de la primele sesizări și că cele semnalate sunt de competența Comisiei de Etică (cea care s-a și pronunțat în acest caz).
În ceea ce privește demiterea profesorului, fapt cerut de studenți, decanul Facultății de Teatru și Film, prof. dr. Claudiu Turcuș a precizat că nu este îndeplinit cumulului de condiții prevăzut de Codul Muncii pentru a fi destituit și că profesorul în cauză a acceptat să se conformeze sancțiunilor Comisiei de etică.
Sterilizări gratuite pentru câini și pisici – cum te înscrii
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos:


















