Consiliul Județean Cluj a aprobat, cu unanimitate de voturi (33 pentru), actualizarea costurilor proiectului de revitalizare și extindere a Parcului Etnografic Național „Romulus Vuia”, cunoscut și ca Muzeul Satului din Pădurea Hoia. Valoarea totală a investiției se ridică la 33,73 milioane de lei, TVA inclus.
Din această sumă, aproximativ 4 milioane de lei vor fi acoperiți din bugetul județului, pentru realizarea aleii pietonale a muzeului, cheltuială care nu se încadrează în fondurile eligibile. Vicepreședintele CJ Cluj, Radu Ratiu, a precizat că documentația va fi transmisă către ADR, în vederea semnării rapide a contractului și demarării lucrărilor.
Proiectul include o extindere semnificativă a parcului, prin amenajarea unei zone dedicate activităților tradiționale. Aici vor fi construite șuri de joc, pavilioane pentru meșteșuguri precum olărit, prelucrarea lemnului sau țesut, dar și cuptoare pentru pâine și ceramică, precum și bucătării tradiționale. Totodată, va fi deschis un magazin cu produse locale, menit să sprijine comunitatea și să promoveze turismul cultural.
Zona de pădure-parc Hoia va fi modernizată prin noi alei, locuri de joacă pentru copii, spații de picnic și zone dedicate evenimentelor culturale. Investiția, finanțată prin fonduri europene și contribuția județului, urmărește transformarea Parcului Etnografic „Romulus Vuia” într-un reper cultural și turistic al Clujului, adaptat principiilor dezvoltării durabile și valorificării tradițiilor românești.
Vezi și: https://viacluj.tv/noaptea-alba-a-filmului-romanesc-trei-proiectii-eveniment-la-cinema-victoria/
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: