Cluj Arena: vor fi instalate zece stații noi de reîncărcare a vehiculelor electrice

0

Consiliul Județean Cluj și Administrația Fondului pentru Mediu au semnat
contractul de finanțare a proiectului prin care urmează să fie instalate zece stații de reîncărcare la Cluj Arena. Vor fi create astfel 20 de puncte de reîncărcare, respectiv un număr de 20 de locuri de parcare. Puterea instalată aferentă unei stații va fi de 72 kW, pentru opt dintre ele, și 97 kW pentru două stații, în total 770 kW.

„Mă bucur că putem oferi aceste noi facilități într-o locație extrem de accesibilă cum este stadionul nostru. Această investiție va avea un impact semnificativ asupra calității vieții clujenilor dar și în ceea ce privește protejarea mediului înconjurător. Vom face, astfel, și mai accesibilă infrastructura necesară mașinilor electrice și vom contribui în plus la promovarea utilizării mijloacelor de transport ecologice”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Proiectul, numit „Dezvoltarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: stații de reîncărcare pentru vehicule electrice la Stadionul Cluj Arena din Cluj-Napoca”, are valoarea totală de 2.564.831 lei, cu TVA inclus.

VEZI ȘI:

Viorel Băltărețu: Clujului îi lipsesc parcări, spații verzi, însă cel mai mult îi lipsește o viziune corectă

VIDEO Final de carieră pentru inspectorul șef al ISU Cluj – Cine îi preia funcția