Membrii conducerii Consiliului Concurenței participă la o întâlnire cu mediul de afaceri clujean. Președintele Consiliului, Bogdan Chirițoiu, afirmă că aceste întâlniri fac parte din eforturile instituției de a promova dialogul cu comunitatea de afaceri.
El a precizat că a pregătit discuții pe marginea ultimelor investigații publice ale Consiliului Concurenței și a adăugat că îi sfătuiește cu tărie pe membrii asociațiilor de afaceri să nu discute prețuri. De asemenea, Bogdan Chirițoiu și colegii săi s-au întâlnit și cu reprezentanții autorităților locale, pentru a discuta despre procedurile de achiziții publice.
Membrii conducerii Consiliului Concurenței s-au întâlnit și cu reprezentanții mediului academic. Evenimentul a fost găzduit de Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai. Decanul acestei facultăți, Răzvan V. Miustață, a precizat că această instituție de educație își asumă în continuare rolul de a media dialogul onest între instituțiile publice, cercetători și antreprenori.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: