Pompierii din cadrul detașamentului Huedin au intervenit la un accident rutier petrecut pe DN1 R, la ieșire din orașul Huedin. La fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD, unde au găsit două autoturisme avariate, cu ocupanții ieșiți din acestea.
Trei persoane au fost consultate la fața locului, respectiv doi bărbați și o femeie, cu vârste între 40 și 60 de ani, iar ulterior au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare. Acestea erau în stare de consistență, cooperante și prezentau afecțiuni ușoare.
Pompierii au acordat primul ajutor calificat persoanelor implicate în accident și au asigurat măsuri de prevenire a incendiilor, prin decuplarea bornelor bateriilor, precum și alte măsuri specifice privind siguranța persoanelor implicate în accident.
VEZI ȘI:
Accident pe strada Decebal din Cluj – Un șofer de Uber băut a intrat pe contrasens
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: