Judecătorul Cristi Danileț, dat afară din magistratură pentru postări pe TikTok

1

Unul dintre cei mai cunoscuți magistrați din România, judecătorul clujean Cristi Danileț, s-a ales cu o pedeapsă extrem de dură după postări pe rețelele de socializare. El a fost dat afară din magistratură pentru postări pe TikTok. Judecătorul clujean afirmă că nici una dintre postări nu se referea la Justiție.

”Azi s-a decis excluderea mea din magistratură de către CSM pentru doua filmulețe publicate anul trecut pe TikTok: într-unul tai gardul viu de acasă, în celălalalt curăț o piscină. Nu am făcut atunci nicio afirmație în legătură cu justiția și imaginile nu au legătură cu profesia. Este fix viața mea privată pentru care nu înțeleg să dau socoteală nimănui.
Abaterea reținută este „conduita prin care se aduce atingere imaginii justiției”. Soluția s-a luat cu majoritate de voturi, căci unii membri CSM au găsit că sunt reale neregulile invocate de mine referitoare la modul în care s-a realizat cercetarea de către Inspecția Judiciară.
Evident, voi formula recurs la ICCJ și sunt sigur că se va remedia această soluție. Îmi voi continua îndeplinirea atribuțiilor până se ia decizia finală”, a scris judecătorul clujean.
Decizia a stârnit revoltă printre reprezentanții societății civile. ”Strigător la cer! Cel mai corect judecător, Cristi Danileț, omul care dă din timpul său pentru a face educație juridică copiilor, a fost propus pentru excludere din magistratură de gașca PSD din CSM, dirijată de Lia Savonea, prietena fostei ministru al Justiției, Rodica Stănoiu. Colaboratoare a Securității cu numele conspirativ „Sanda”. I-au făcut un frumos cadou de ziua lui care e pe 14 decembrie”, a scris jurnalista timișoreancă Brîndușa Armanca.
La rândul ei, jurnalista Ondine Gherguț a reacționat față de decizia CSM. ”Răzbunarea mafioților din Justiție continuă pe modelul deja exersat al hăituirii judecătoarei Camelia Bogdan.
Grupul Savonea din secția de judecători a CSM l-a exclus din magistratură pe judecătorul Cristi Danileţ!
Pretextul: ar fi adus atingere imaginii Justiției prin două filmulețe despre viața sa și prin comentariile sale din mediul virtual!
De când e motiv de excludere din magistratură faptul că tunzi gardul viu, curăți piscina sau faci exerciții fizice?!
Cererea de excludere a fost a Inspecției Judiciare, unealtă a politicienilor penali, ca și gașca Savonea din CSM.
Judecătorul Danileț a anunțat ca va contesta măsură excluderii la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Adăugire :
Care a fost și este utilitatea socială a Liei Savonea, răsplătită cu peste 5000 de euro pe lună din banii noștri?
Care e utilitatea socială a Simonei Marcu, a Gabrielei Baltag, a Tânței,, a Oprinei, judecătoare-membre CSM?
Zero!
Cristi Danileţ, pe lângă profesia de judecător, face manuale de educație juridica pentru adolescenți, se implica efectiv în educarea lor și o face în timpul său liber!
RUȘINE, paraziților din CSM!”
Deocamdată, nici pe site-ul Consiiului Superior al Magistraturii, nici pe pagina oficială de Facebook nu a apărut vreun comunicat oficial legat de judecătorul Cristi Danileț. Vom reveni cu amănunte despre acest subiect.

banner