Luni, o femeie venită în vizită la deținutul Matei Gherebeneș, a încercat să introducă ilegal patru telefoane mobile în Penitenciarul Gherla. Aceasta a ascuns dispozitivele într-un televizor adus prin sectorul Vizită. Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) a anunțat că întreaga infracțiune a fost descoperită de agentul tehnic al penitenciarului.
”Telefoanele mobile au fost ascunse sub placa de bază a televizorului, astfel încât să poată trece neobservate prin scanner. Corupția, minciuna și sfidarea din Penitenciarul Gherla care au devenit emblematice, sub ochii neputincioși ai unui ANP bâlbâit.
Polițiștii de penitenciare din sectorul Vizită și-au făcut treaba exemplar, descoperind telefoanele mobile și au informat de îndată, factorii de conducere ai Penitenciarului Gherla, însă timp de aproximativ 45 de minute aceștia nu s-au deplasat la sectorul Vizită pentru a lua măsurile legale și să întocmească documentelor necesare.
Incapabilul cu epoleți, întâmplător director adjunct, Florin Apahidean, a dispus agenților de poliție penitenciară din cadrul sectorului Vizită să anunțe ei incidentul la organele abilitate, în speță Poliția Gherla.
Într-un târziu, s-a deplasat la sectorul Vizite un ofițer care s-a ocupat de caz, însă, în lungă perioadă de timp scursă de la momentul producerii infracțiunii și sosirea unui ofițer în zonă, deținutul Matei Gherebeneș a devenit recalcitrant, a amenințat și înjurat polițiștii de penitenciare, fiind nevoie de intervenția grupei operative, pentru a opri comportamentul deținutului care a ultragiat angajații”, au transmis sindicaliștii.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: