O femeie şi un tânăr au fost găsiţi morţi într-un apartament din Floreşti – Polițiștii fac cercetări

0

Polițiștii fac cercetări după ce într-un imobil din localitatea Florești au fost găsite miercuri, 6 noiembrie, două persoane moarte.

Potrivit IPJ Cluj, în jurul orei 18.40, polițiștii au fost sesizați cu privire la descoperirea a două persoane decedate într-un imobil din localitatea Florești. La fața locului s-a deplasat de urgență o echipă din cadrul Serviciului de Investigații Criminale.

În urma verificărilor preliminare, a fost confirmată prezența celor două persoane moarte: o femeie în vârstă de 62 de ani și un tânăr de 28 de ani.

În acest moment, polițiștii, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, fac cercetări pentru stabilirea circumstanțelor în care a survenit decesul celor două persoane.

VEZI ȘI:

Accident rutier grav în Cluj-Napoca: O ambulanță, un autoturism și un autobuz implicate

Accident șocant în cimitirul din Mănăștur – Un vârstnic a fost strivit de o cruce de beton desprinsă