Reorganizare cu semne de întrebare a creșelor din Cluj

2

Creșe fără personalitate juridică ar fi desființate pentru a întregi grădinițe la Cluj-Napoca. Pe 20 august 2025, Inspectoratul Școlar Județean Cluj a anunțat desființarea a 12 unități de învățământ preuniversitar: licee, școli și grădinițe din municipiul Cluj-Napoca, Florești, Turda, Dej, Gherla și Bonțida care nu mai îndeplinesc criteriile pentru a avea personalitate juridică.

Măsura, solicitată de Ministerul Educației și aplicată prin ordin, are ca obiectiv optimizarea rețelei școlare, reducerea costurilor și garantarea calității actului educațional. Unitățile vizate urmează să funcționeze ca „structuri” arondate unor instituții mai mari.

La Cluj-Napoca, creșele „Veronica”, „Motanul Încălțat” și „Martinel” trec ca structuri sub grădinițe mai mari. Alte grădinițe precum „Trenulețul Veseliei”, „Bambi” sau „Floare de Iris” sunt transferate sub aripa unor școli sau grădinițe existente.

La nivel județean, unități din Florești, Turda, Dej, Gherla și Bonțida vor deveni structuri arondate școlilor sau grădinițelor principale.

Reacția transmisă redacției: apel la clarificare și echitate

Mesajul primit din partea unei surse în legătură cu modalitate de reorganizare: „Cele 3 creşe care vor să le arondeze la grădiniţe, NU sunt cu personalitate juridică, ci sunt Structuri ale Creşei pentru Educaţie Timpurie Cluj-Napoca, care este în subordinea Consiliului local al municipiului Cluj‑Napoca. Creşa pentru Educaţie Timpurie Cluj-Napoca are în subordine 16 structuri conduse de un singur director, cu aproximativ 1400 de copii.”

Mai mult, este pusă sub semnul întrebării necesitatea destructurării unor unități care sunt oricum administrate unitar și au un flux important de copii: „Acum vine întrebarea: DE CE CELE 3 GRĂDINIŢE NU POT FUZIONA? DE CE TREBUIE SĂ RUPEM DINTR-O UNITATE ŞCOLARĂ 3 STRUCTURI CA CELE 3 GRĂDINIŢE SĂ ÎNTUNEASCĂ NUMĂRUL DE COPII? Noi am înțeles din Ordinul Ministrului că unitățile școlare care nu au suficienți copii se lipesc de unitățile școlare mai mari, NU că dăm de la cei mulți la cei puțini pentru a păstra posturile de director.”

Astfel de decizii pot așadar să creeze confuzie în rândul părinților, să crească birocrația și să întrerupă un context funcțional în numele menținerii unor funcții administrative.

Decizia de comasare vine după ce, potrivit unei analize inițiale, circa 850 de unități la nivel național nu îndeplineau pragul minim de elevi sau preșcolari prevăzut de lege. Reorganizarea s-a realizat prin fuziuni între școli aflate în aceeași situație sau prin arondarea acestora la unități care respectă deja pragul legal.

„Urmare a procesului de reorganizare, 507 unități școlare cu personalitate juridică (aprox. 8,1% din numărul total de unități cu personalitate juridică existente) devin structuri școlare arondate altor unități”, este precizat într-un comunicat al Ministerului Educației.

„Această schimbare de statut juridic nu presupune închiderea fizică a unităților de învățământ, nu obligă la relocarea activităților educaționale și nu implică renunțarea la posturile existente, cu excepția celui de director din unitatea fără personalitate juridică”, mai este precizat în comunicat.

Vezi și: 12 licee, școli și grădinițe vor fi desființate din toamnă în Cluj-Napoca, Florești, Turda, Dej, Gherla și Bonțida

Daniel David: Demisia mea nu rezolvă criza fiscal-bugetară

Munca în recesiune: „Este o provocare în 2025 să asigurăm plata subvențiilor pentru angajatori”

 

banner