Ministrul interimar de Externe, Emil Hurezeanu, a declarat joi că motivele pentru care Administrația Trump a suspendat intrarea României în programul Visa Waiver sunt legate de criminalitatea organizată și rata prea mare de respingeri. La momentul la care SUA au luat acestă decizie, ministerul condus de Hurezeanu spunea că România a îndeplinit toate condițiile tehnice, iar decizia Statelor Unite a fost una „politică”.
„Știm care sunt criteriile care au dus la suspendarea programului: criminalitatea organizată și rata prea mare de respingeri, de refuzuri”, a declarat Emil Hurezeanu, la începutul ședinței de guvern.
După ce jurnaliștii i-au amintit acestuia că Guvernul din care face parte a susținut că România a îndeplinit pragul de 2,61% privind rata de refuz a vizelor, Hurezeanu a afirmat că „este în continuare o discuție deschisă”.
Răspunzând unei alte întrebări, ministrul Afacerilor Externe a spus că nu poate preciza o dată la care România ar putea fi admisă în programul Visa Waiver: „Nu vă pot spune acum. Este o analiză care ține de Departamentul de Securitate Internă a SUA”.
Cum au motivat Statele Unite excluderea României din programul Visa Waver
SUA au anunțat în 2 mai excluderea României din programul Visa Waiver, care presupunea că românii pot călători fără vize în scop turistic sau de afaceri. Anunțul a fost făcut de Departamentul pentru Securitate Internă al SUA, care a invocat că „menţinerea standardelor ridicate ale programului Visa Waiver este esențială pentru securitatea noastră națională”.
„Având în vedere accentul pus de această administraţie pe securitatea frontierelor şi a imigraţiei, Secretarul Securităţii Interne a decis, în consultare cu Secretarul de Stat, să anuleze desemnarea României în cadrul VWP cu efect imediat”, a declarat atunci secretarul adjunct Tricia McLaughlin, potrivit hotnews.
Vezi și: Românii vor mai avea o încă o minivacanță în curând
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: