Târgul Clujul Tradițiilor revine și anul acesta în Cluj-Vezi unde se desfășoară

0

În perioada 12-21 iulie 2024, Piața Unirii din Cluj-Napoca va fi animată de Târgul Clujul Tradițiilor, organizat de Asociația Meșterilor Populari Clujeni. Cei interesați sunt așteptați în fiecare zi, între orele 10:00-22:00.

Cetățenii sunt așteptați să descopere produsele tradiționale, atelierele meșteșugărești și porturile populare prezentate la cele 45 căsuțe amenajate în centrul orașului.

În cadrul tâgului, clujenii pot descoperi produse locale inedite, de la produse gastronomice specifice zonei, până la accesorii confecționare manual, sau chiat obiecte vestimentare autohtone.

Ar putea fi o imagine cu unul sau mai mulţi oameni şi text

De asemenea, organizatorii au pregătit și o serie de ateliere captivante, atât pentru cei mari, cât și prentru cei mici, pentru a aduce clujenii mai aproape de universul specific județului Cluj.

Târgul invită la explorare, descoperire și cunoaștere, stârnind curiozitatea și sperând să fure inimi prin unicitatea meșteșugului tradițional și farmecul artelor.

Vezi și:

Festivalul Plăcintei își deschide porțile în Bobâlna

Seară de film în aer liber-Vezi ce filme vor fi difuzate

banner