Victorie pentru Jaqueline Cristian la Transylvania Open – Jucătoarea se califică în sferturile de finală

0

Joi, Jaqueline Cristian a reușit să se califice în sferturile de finală ale turneului Transylvania Open WTA 250 desfășurat la BTarena din Cluj-Napoca. Acesta este al doilea parcurs în sferturi pentru Cristian la acest turneu. Performanța a fost obținută după o victorie hotărâtă cu scorul de 6-4, 6-0 în fața Clarei Tauson, sportiva daneză care cu puțin timp în urmă o învinsese pe Cristian la Linz. Astfel, Jaqueline Cristian avansează în sferturile Transylvania Open WTA 250.

”Mi-am dorit foarte mult această revanșă și am simțit o extra viteză astăzi datorită publicului. Am încercat să mă folosesc cât am putut de ea și am arătat că sunt într-o formă bună de la început la sfârșit și asta a făcut diferență”, a spus Jaqueline Cristian.

În următorul meci, Jaqueline va juca cu Anastasija Sevastova, fiind prima dată când o să joace una contra celeilalte.

VEZI ȘI:

Ana Bogdan a învins-o pe Alycia Parks la Transylvania Open – Marți va fi duel românesc

Transylvania Open 2024: Ana Bogdan, cea mai bine clasată româncă de pe tablou, joacă luni cu Alycia Parks