Zeci de trenuri anulate de CFR Călători, din cauza vremii severe

0

CFR Călători anunță că anulează miercuri, 18 februarie, mai multe trenuri în zonele aflate sub cod de avertizare meteo. Ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile care îngreunează circulația feroviară în zonele aflate sub cod de avertizare meteo, circulația următoarelor trenuri a fost suspendată astăzi, 18 februarie 2026, pentru intervenții și degajarea căii ferate:

  • IC 535, IC 534, pe distanța București Nord – Brașov și retur
  • R 3021, R3024, pe distanța București Nord – Brașov și retur
  • R 3022, pe distanța Ploiești Vest – București Nord
  • R 3023, pe distanța București Basarab – Ploiești Vest
  • IR 1628 și R 3027, pe distanța Brașov – București Nord și retur
  • IR 1571, pe distanța București Nord – Galați
  • R 5025, pe distanța Ploiești Sud – București
  • R 5072, pe distanța Mizil – Brazi
  • RE 5071, pe distanța București Nord – Ploiești Sud
  • R 8581, R 8580, pe distanța Slobozia Veche – Ciulnița și retur
  • IR 16079, IR 16078, IR 16083, IR 16082, IR 16081, IR 16080 pe distanța București Nord – Constanța și retur

CFR Călători menționează că pe distanța Ploiești – București circulația feroviară este închisă din jurul orei 5:00 am, din cauza unor copaci căzuți pe linia de contact.

Operatorul feroviar precizează că a pus la dispoziția managerului infrastructurii locomotive diesel, pentru sprijinirea intervențiilor operative.

Circulația în zonele afectate se desfășoară în funcție de măsurile operative stabilite și dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA.

VEZI ȘI:

Tot mai mult interes pentru turismul durabil, în Transilvania

banner