2 premiere la Cluj: Stand-up muzical și show de flamenco reinterpretat

0

Între 25 și 30 iunie va avea loc la Cluj premiera mondială a versiunii reinterpretate a spectacolului „Carmen”, semnată de Barcelona Flamenco Ballet. Sub coordonarea Operei Aperta se va desfășura și un stand-up muzical interactiv, creat de dirijoarea Dalma Toadere, împreună cu actorul Bogdan Bob Rădulescu. Evenimentele vor avea loc în cadrul ”Festivalului Internațional Opera Aperta 2024”

Spectacolul „Carmen” păstrează muzica originală a lui Bizet, dar integrează accente moderne de jazz și flamenco, pentru o experiență complet diferită și emoționantă.

Coregrafia unică ce îmbină elementele de flamenco cu influențele din dansul contemporan, relatează povestea de dragoste a frumoasei Carmen cu toreadorul Escamillo în versiunea prezentată, în premieră mondială, la Cluj–Napoca.

“În fiecare ediție, celebrăm opera clasică, dar și genurile și formele noi de artă, e un mod natural în care Opera Aperta trece granițele convenționalului. Atât timp cât publicul va reuși să râdă, să cânte, să simtă ritmuri și să îmbrățișeze senzații creative noi, misiunea Opera Aperta este îndeplinită. ”, declară Florin Estefan, directorul Operei Naționale Române din Cluj-Napoca.

„Carmen” în interpretarea Barcelona Flamenco Ballet va avea două reprezentații, în 27 și 28 iunie, de la ora 18:30, în sala mare a Operei Naționale Române, biletele pot fi achiziționate aici.

O altă premieră va avea loc la Cluj, o reprezentanție de stand-up muzical. Cu multe glume muzicale și ironii în program, Bogdan Rădulescu va transpune publicul în atelierului creativ în care s-a născut „Carnavalul Animalelor”.

Spectacol este programat în 26 iunie, de la ora 18:30, în sala mare a Operei Naționale Române. Biletele se pot găsi aici.

Vezi și:

NASTY, aplaudat la Cannes și în presa internațională: „Un documentar la fel de distractiv ca un meci cu Năstase”