APM BUSINESS CLUB: De ce critică reprezentanții mediului de afaceri Măsura 4.1.1. care prevede finanțare de până la un milion de euro pentru firme

1

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat în Monitorul Oficial Schema de ajutor de stat privind Măsura 4.1.1., prin care microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii vor putea accesa fonduri de până la 1 milion de euro, însă reprezentanții antreprenorilor sunt extrem de nemulțumiți de faptul că nu s-a ținut cont de propunerile lor de îmbunătățire a ghidului în urma dezbaterilor publice.

Subiectul a fost analizat în emisiunea lui Raul Chiș de către consultantul în finanțări europene și guvernamentale, Dan Sicobean, în cadrul dezbaterilor inițiate de Via Cluj TV împreună cu Asociația Patronilor și Meseriașilor Cluj, APM Business Club.

Așa cum v-am mai informat, Florin Jianu, preşedintele Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) susține pe pagina sa de Facebook că se pregătește o fraudă de proporții în implementarea măsurii 3.

“Nu e posibil ca în lipsa unui Guvern instaurat, să fie lansată o măsură vitală pentru mediul de afaceri în regim de ,primul venit, primul servit’!

Istoria ne arată că acest sistem a contribuit la fraude în ceea ce privește blocajul platformelor, aplicarea cu ajutorul ,roboților’ de proiecte,
frustrare în rândul celor corecți și care își doresc competiție corectă!

358 de milioane de euro care riscă să ajungă nu la cei care au nevoie, nu la cei performanți, ci la cei care ,se descurcă’!

Fac un apel la noul Prim-Ministru, la Ministrul fondurilor europene, la Ministrul economiei să oprească imediat acest potențial jaf!!!”, a scris Florin Jianu.

CNIPMMR a observat ca nu există corelare între cifra de afaceri și valoarea grantului solicitat. “Nu este corect ca beneficiarii care îndeplinesc criteriile de eligibilitate, dar au o cifră de afaceri în 2019 de 100 de lei și în 2020 de 50 de lei să poată aplica pentru un grant de 1 milion de euro,
acesta neavând nici experiența, nici capacitatea tehnică și nici capacitate financiară”, mai arată CNIPMMR.