Lider sindical din Educație: am devenit procesomani, ca să ne obținem drepturile salariale

0

Lucia Cojocaru, președintele Sindicatului Liber din Învățământul Preuniversitar Clujean a vorbit, în direct la Via Cluj Tv despre faptul că angajaţii din învăţământul preuniversitar din întraga ţară urmează să primească în următorii cinci ani, eşalonat, sume cuprinse între aproximativ 4.000 şi 10.000 de lei. Aceşti bani sunt, de fapt drepturi salariale neacordate de către Ministerul Educaţiei, care a calculat greşit modul de acordare a salariilor. Membrii de sindicat primesc cu 20-30% mai mult, pentru că sumele câștigate în instanță prevăd și acoperirea ratei inflației, dar și dobânzi. Vezi câte procese are sindicatul clujean pe rol și câți membri apără SLIPC.

”Am devenit procesomani. Pentru orice drept al nostru, noi trebuie să intervenim prin instanțele de judecată și să ne dobândim un drept al nostru care este conferit prin lege și mai ales aici vorbim de o lege a salarizării care, culmea, este greșit calculată, cum s-a și dovedit”, a declarat în direct la Via Cluj TV Lucia Cojocaru, președintele SLIPC.

Sindicatul clujean reprezintă, la nivelul județului Cluj, 5800 de membri, în Cluj-Napoca peste 3000, iar la nivel național, federația are peste 156.000 de membri.