Yuppi Camp sau tabără pentru copiii bolnavi în Șăulia de Câmpie

0

Echipa Yuppi Camp din Cluj organizează o tabără aparte. Este vorba de o tabără destinată copiilor care suferă de boli precum cancerul sau diabetul. În tabără vor fi prezenți și frații acestor copii.

Tabăra va fi organizată în Șăulia de Câmpie din județul Mureș. Copiii vor putea participa la activități precum canotajul, escalada sau tirul cu arcul. Pentru mulți copii, această tabără reprezintă o șansă pentru a redescoperi sensul copilăriei, spune reprezentanta Yuppi Camp, Dora Mircea Radu, prezentă la emisiunea România Via Cluj.