The Guardian a publicat o hartă interactivă, denumită “Diviziunea de poluare a Europei: Vezi cum se compară zona ta”, care arată calitatea reală a aerului pe care europenii îl respiră. Potrivit acesteia, numai 2% dintre europeni trăiesc în zone unde calitatea aerului se încadrează în normele recomandate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), iar 30 de milioane de indivizi respiră aer care depășește limita de patru ori.
Aproape toți rezidenții din șapte țări din Europa de Est: Serbia, România, Albania, Macedonia de Nord, Polonia, Slovacia și Ungaria, au cel puțin dublul recomandărilor OMS, potrivit The Guardian. În România, printre orașele care prezintă cea mai mare poluare a aerului se numără: București, Ploiești, Târgu Jiu, Craiova, Hunedoara, Alba-Iulia, Drobeta-Turnu Severin, Pitești, Buzău, Deva și Slatina. Aceastea au mai mult de 19 micrograme de PM2,5 pe metru cub.
Cea mai afectată țară din Europa este Macedonia de Nord. Două treimi din populația țării trăiește în zone în care poluarea aerului depășește de peste patru ori pragurile OMS recomandate pentru PM 2,5. În patru zone s-a constatat că poluarea aerului este de aproape șase ori mai mare.
IQ AIR prezintă date și mai alarmante
Dacă harta celor de la The Guardian nu este destul de îngrijorătoare, cei de la IQ Air prezintă date și mai ridicate ale poluării. Conform acestora, în anul 2022, cele mai poluate orașe din România sunt, în ordine crescătoare: Sântana de Mureș, Ojdula și Cluj-Napoca. Totodată, Cluj-Napoca a înregistrat 26,4 micrograme de PM2,5 pe metru cub, de cinci ori peste limita recomandată.
Ce este PM2,5?
OMS afirmă faptul că concentrațiile medii anuale de PM2,5 nu trebuie să depășească 5 micrograme pe metru cub. Particulele de PM2,5 sunt acelea care au diametrul mai mic de 2,5 micrometri. Nu sunt vizibile ochiului liber și sunt suficient de mici încât să pătrundă adânc în plămâni. PM2,5 provine din arderea combustibililor solizi și lichizi, prin producerea de energie electrică, încălzirea locuinței și traficul auto. Se poate forma și în aer în urma reacțiilor chimice dintre alți poluanți și reprezintă principalul factor de risc de mediu pentru moartea timpurie.
Un număr tot mai mare de cercetări arată că aceste particule sunt responsabile pentru o gamă largă de probleme de sănătate, de la boli pulmonare și cardiace, la diabet și cancer, funcții ale creierului până la nașteri premature. Pe lângă faptul că lasă milioane de oameni cu afecțiuni cronice care limitează viața, acestea duc și la moartea timpurie a peste 400.000 de persoane în Europa, în fiecare an. Experții spun că peste 200.000 dintre acestea ar putea fi salvate dacă aerul din Europa ar respecta recomandările OMS.
VEZI ȘI:
PROTECȚIA MEDIULUI PRIN INOVAȚIE: cum ne ajută tehnologia să reducem poluarea
Clujul, printre primele 100 de orașe din lume recomandate călătorilor responsabili
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: