O echipă de doctoranzi de la UTCN s-a angajat să realizeze piese ce ar putea fi folosite pentru navete spațiale. A fost nevoie de multă muncă pentru a ajunge la un produs care să îndeplinească standardele impuse de experți.
„Trebuie în așa fel să optimizăm parametrii acestui proces nou de tipărire 3D, astfel încât și dacă vă fi o astfel de imprimantă pe o navetă spațială, unde, dacă se rupe o astfel de balama, atunci trebuie să poată fi fabricată atunci, pe loc pe naveta spațială”, a declarat Nicolae Bâlc, profesor la UTCN, potrivit stirileprotv.ro.
Aparatura utilizată de specialiștii de la Cluj valorează aproximativ o jumătate de milion de euro. În condițiile date, printre cercetători este loc numai de optimism.
„În acest proiect eu m-am ocupat de partea de optimizare a tehnologiei pentru cele două aliaje: de titan și aluminiu cu siliciu și magneziu. E o idee fantastică ca și noi în România reușim să dezvoltăm astfel de tehnologii”, a spus Cosmin Cosma, șef lucrări la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.
Cele mai multe piese pentru navete spațiale sunt produse în Statele Unite ale Americii. În Europa, țări precum Franța, Germania sau Italia sunt recunoscute în domeniu.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: