Compania de Apă Someș S.A. a anunțat mărirea prețului pentru apa potabilă și pentru canalizare începând cu data de 1 septembrie.
Majorarea vizată este de 9%, atât pentru apa potabilă, cât și pentru tariful de canalizare-epurare. Prețul ajustat pentru apa potabilă va fi de 6,16 lei/mc, TVA inclus, iar pentru canalizare-epurare va fi de 6,53 lei/mc, TVA inclus.
Noile prețuri au fost aprobate de către Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice. Tarifele vor fi aplicate în întreaga arie regională deservită din județele Cluj, Sălaj și Mureș.
Majorarea din 2023 care a intrat în vigoare în 1 iulie 2023 a avut un procent de 9% atât pentru apa potabilă, cât și pentru canalizare-epurare.
Pentru modernizarea și extinderea infrastructurii de apă și canalizare-epurare, Compania de Apă Someș S.A. a atras a șasea finanțare în valoare totală de peste 625 Milioane lei. Lucrările în cadrul acestui program acoperă perioada de programare 2021-2027.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: