În 2023, inițiativa Walking Month a dovedit încă o dată că puterea comunității poate face diferența pentru copiii cu nevoi speciale. Prin efortul comun al 3.740 de persoane din șase orașe din România, acest proiect caritabil a reușit să strângă suma impresionantă de 695.588 de lei.

Acești bani vor fi folosiți pentru a oferi 3.000 de ore de terapie gratuită copiilor cu sindrom Down, autism și alte tulburări neurologice, oferind astfel sprijin vital atât pentru ei, cât și pentru familiile lor.
Participanții la cea de-a 10-a ediție a concursului Walking Month au fost motivați nu doar de dorința de a face mișcare, ci și de obiectivul caritabil al proiectului. Fondurile strânse au fost direcționate către Asociația Dog Assist, care va folosi donațiile pentru a acoperi costurile terapiei specializate pentru copiii cu nevoi speciale, precum și pentru a oferi suport emoțional și informațional părinților acestora.
„Pentru noi, e un pas mare pe care îl putem face înspre profesionalizarea activității noastre. Dincolo de creșterea numărului de ore de terapie gratuită, putem să ne lărgim echipa astfel încât să oferim mult mai mult ajutor în serviciile sociale de care au nevoie aceste familii. Pe termen lung, ne dorim să extindem și proiectele pe care le avem în pregătirea cadrelor didactice în relația cu copiii neurotipici și neurodivergenți, astfel încât să existe un proces normal și natural de integrare în sistemul de învățământ”, a declarat George Mosoia, președintele Asociației Dog Assist.
Cei 3.740 de participanți au făcut peste 1,15 miliarde de pași, iar recordul individual al unui participant a fost de peste 2,4 milioane de pași, reușiți într-o singură lună. Acest efort colectiv, pe lângă aspectul caritabil, a promovat un stil de viață activ, Walking Month devenind astfel o combinație perfectă între mobilizare civică și sănătate.
Susținerea proiectului a venit nu doar din partea participanților, ci și din mediul de afaceri, unde 53 de companii, din Cluj și din alte orașe, au ales să sprijine cauza. Acestea au încurajat angajații să participe la competiție, contribuind astfel la suma totală strânsă și la impactul pe termen lung al proiectului asupra comunității.
Walking Month, organizat de Betfair Romania Development în parteneriat cu Banca Transilvania, a devenit un eveniment anual de referință. Cele două companii nu doar acoperă toate costurile de organizare, dar contribuie și cu donații semnificative, fiind astfel motoare importante în mobilizarea comunității și susținerea cauzelor sociale.
Încă de la prima ediție din 2015, Walking Month și-a propus să susțină proiecte umanitare, strângând de-a lungul timpului peste 3,5 milioane de lei pentru diverse cauze. În fiecare an, fondurile au fost direcționate către nevoi urgente din comunitate, cum ar fi dotarea spitalelor cu aparatură medicală, sprijinirea copiilor cu dizabilități neuro-motorii, finanțarea pregătirii sportivilor pentru Jocurile Paralimpice, și, mai recent, reabilitarea dispensarelor medicale din mediul rural.
În 2023, fondurile au fost dedicate unui proiect deosebit – construirea primului parc incluziv din Cluj-Napoca, aflat în prezent în faza finală de avizare. Anul acesta, suma strânsă va avea un impact deosebit pentru copiii neurodivergenți și familiile lor, prin accesul gratuit la servicii esențiale de terapie.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: