Cluj-Napoca se pregătește să fie gazda uneia dintre cele mai așteptate evenimente ale anului dedicate tinerilor: Gala Tineretului Clujean, ajunsă la cea de-a VIII-a ediție. Pe 26 noiembrie 2024, începând cu ora 19:00, Casa de Cultură a Studenților “Dumitru Fărcaș” va găzdui o seară dedicată poveștilor inspiraționale, proiectelor inovative și inițiativelor care transformă comunitatea tinerilor din județul Cluj.
Evenimentul din acest an stă sub semnul poveștilor. Fiecare inițiativă reflectă spiritul tineretului clujean: pasiunea pentru schimbare, dorința de a construi un viitor sustenabil și implicarea activă în viața comunității. Gala oferă un prilej de a sărbători succesul proiectelor care au reușit să inspire și să facă o diferență semnificativă.
Ediția din 2024 a atras un număr record de proiecte. Cu 145 de inițiative înscrise în opt categorii principale și trei premii speciale, Gala promite să evidențieze creativitatea și energia tinerilor din Cluj.
Categorii și Proiecte
- Mediu și Sustenabilitate: 8 proiecte
- Educație și Formare: 46 proiecte
- Sănătate și Bunăstarea Tinerilor: 26 proiecte
- Cultură și Artă: 20 proiecte
- Antreprenoriat și Dezvoltare Economică: 9 proiecte
- Drepturile Omului și Egalitate: 5 proiecte
- Implicare Civică și Voluntariat: 11 proiecte
- Inițiative pentru Mediul Rural: 12 proiecte
Pe lângă recunoașterea proiectelor din cele opt categorii, vor fi oferite trei premii speciale:
- Cea mai bună idee nouă de proiect – 8 nominalizări.
- Cel mai bun proiect al unui grup informal de tineri – 14 nominalizări.
- Premiul de Popularitate – votat de public.
Statisticile ediției din 2024 demonstrează amploarea și importanța acestui eveniment:
- 79 de ONG-uri implicate, un exemplu de colaborare în sectorul nonprofit.
- 4193 tineri participanți direct, alături de 82 lucrători de tineret.
- Buget total: 7.313.706,31 RON, investit în dezvoltarea comunității.
- Data: 26 noiembrie 2024, ora 19:00
- Locație: Casa de Cultură a Studenților “Dumitru Fărcaș”, Cluj-Napoca
- Intrare: Liberă (locuri limitate). Înscrierile se pot face aici.
La eveniment vor participa invitați speciali, reprezentanți ai autorităților locale, ai sectorului privat și ai societății civile. Aceasta este o oportunitate valoroasă pentru networking și dezvoltarea de noi proiecte dedicate tineretului.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: