Societatea Electrica este sub atac cibernetic. Cel mai mare furnizor și distribuitor de energie din România, prezent în 18 județe, precizează că sistemele automatizate nu au fost scoase din funcțiune, dar le cere abonaților săi „să fie atenți la orice mesaje suspecte primite în numele companiei și să evite furnizarea de date personale prin canale nesecurizate”.
Grupul Electrica a anunțat în această dimineață, printr-un comunicat emis către Bursa de Valori București (întrucât este listat), că este victima unui atac cibernetic.
A transmis că “echipele de specialiști colaborează strâns cu autoritățile naționale în domeniul securității cibernetice pentru gestionarea și remedierea incidentului, având ca obiectiv rezolvarea situației într-un timp cât mai scurt, identificarea sursei atacului și limitarea impactului acestuia”.
Atacurile de tip ransomware presupun accesarea rețelelor informatice și blocarea datelor/fișierelor acestora. În schimbul deblocării lor, atacatorii cibernetici cer recompense, cel mai adesea în criptomonede.
Grupul Electrica oferă servicii la circa 3,8 milioane de utilizatori și are o arie de cuprindere națională. Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din București și Londra.
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a transmis într-o intervenție la postul Antena 3, că “a fost vorba de un atac de tip ransomware, echipamentele de rețea nu sunt afectate, sistemul Scada este izolat și funcțional. Practic, acum nu este niciun risc, românii trebuie să știe că sunt în siguranță. Toate sistemele au fost verificate, din perspectivă cibernetică, nu putem să spune că acest atac a avut alte urmări. Acum trebuie găsiți și sancționați cei care au făcut acest lucru“.
Mai multe detalii găsiți pe site-ul publicației Biziday.ro.
Vezi și:
Spitalului Clinic de Recuperare – dotat cu un nou dispozitiv medical
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: