Tragedie la Bunești: Un fost concurent al unei emisiuni de matrimoniale și-a pierdut viața

0

Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit la un grav accident rutier petrecut pe raza localității Bunești, comuna Mintiu Gherlii. Evenimentul tragic a avut loc în jurul orei 05:30, când un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile, iar șoferul a rămas încarcerat.

Intervenție rapidă a echipajelor de salvare

La fața locului s-au deplasat de urgență echipajele de la Punctul de Lucru Gherla, dotate cu o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD. De asemenea, în operațiunea de salvare a fost implicată și o ambulanță SAJ cu medic.

Din nefericire, salvatorii au găsit autoturismul răsturnat în afara părții carosabile, iar în interiorul acestuia se afla un bărbat de aproximativ 30 de ani, încarcerat. Medicii au constatat că victima prezenta leziuni incompatibile cu viața, fiind declarată decedată la fața locului.

Cauzele accidentului rutier de la Bunești

Potrivit Poliției Cluj, șoferul, un tânăr de 29 de ani din Florești, se deplasa pe direcția Dej – Gherla. Din primele cercetări reiese că acesta ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers pe fondul altor preocupări care i-ar fi distras atenția, răsturnându-se în afara drumului.

Surse apropiate anchetei susțin că bărbatul, identificat ca fiind Andrei Perneș, ar fi adormit la volan. Acesta era cunoscut publicului ca fost finalist al emisiunii „Mireasa” difuzată pe Antena 1 și deținea o firmă de imobiliare în Florești.

Anchetă în desfășurare

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Vezi și: Transylvania Open va rămâne la Cluj