Vacanța de iarnă a elevilor s-a încheiat – Calendarul școlar până la vară

0

Elevii din România se întorc luni, 24 februarie, în școli, după vacanța din februarie. După săptămâna de vacanță “mobilă” din februarie, al cărei interval a fost decis la nivelul inspectoratelor școlare județene, elevii vor începe cursurile celui de-al patrulea modul. 

Astfel, luni, elevii din județe precum Cluj vor reveni la cursuri pentru ultimele două module ale acestui an școlar:

Modulul 4: – cursuri – din 24 februarie până joi, 17 aprilie

– vacanţă – de vineri, 18 aprilie, până duminică, 27 aprilie

Modulul 5: – cursuri – de luni, 28 aprilie, până vineri, 20 iunie

– vacanţă – de sâmbătă, 21 iunie, până duminică, 7 septembrie.

Totodată, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar se va încheia la data de 6 iunie 2025, iar pentru clasa a VIII-a, anul școlar se va încheia la data de 13 iunie 2025;

Conform ordinului Ministerului Educației, programele național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în module diferite, în perioada 9 septembrie 2024—30 mai 2025, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ.

Vezi și:

Metarankingul Național 2024: Află care sunt cele trei universități din Cluj clasate în top zece

România, lovită de un val de frig extrem – Temperaturi de până la -29°C

 

banner