Membrii principalelor sindicate din învățământ s-au adunat din nou, marți, 12 august, pentru ce-a de-a zecea zi de proteste față de Legea Bolojan, în fața sediului Ministerului Educației și Cercetării, anunță Edupedu.ro. „Demisia” și „Jos jos jos, ministru mincinos”, „Rușine să vă fie” au fost principalele scandări și în cursul acestei dimineți, în cadrul manifestării organizate la o zi după discuții cu premierul Ilie Bolojan.
Pichetarea are loc la o zi după o întâlnire între liderii sindicali și premierul Ilie Bolojan. În urma acesteia, Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat pentru Edupedu.ro că „sunt foarte multe voci care ne cer să demarăm procedurile de grevă generală” și, „dacă oamenii vor decide, e posibil să se ajungă” la această formă de protest.
„Am intrat deja în a doua săptămână, a zecea zi de proteste. Ne pregătim pentru alte zece zile, dacă nu chiar 11 zile, tot aici la Ministerul Educației. Și, bineînțeles, nu vom uita Guvernul României. 3, 4, 5 și 8 septembrie – acțiunile vor continua”, a anunțat liderul sindical (FSE Spiru Haret) Marius Nistor la megafon, în fața manifestanților.
Întâlnirea cu premierul, desfășurată luni la guvern, s-a încheiat cu mesaje divergente. În timp ce Guvernul a vorbit despre „media europeană” și „simplificări în sistem”, liderii sindicali acuză lipsă de receptivitate și avertizează că începutul de an școlar ar putea fi boicotat.
Nemulțumirile și cerințele formulate de sindicate înainte să declanșeze protestele de la sediul MEC:
1. Creșterea normei didactice de predare cu 2 ore – acesta este măsura cu consecințele cele mai grave asupra cadrelor didactice. Realitatea din majoritatea școlilor ne arată că vor fi profesori titulari care vor intra în restrângere de activitate și profesori suplinitori calificați care, foarte probabil, nu își vor mai găsi un loc de muncă. Referitor la profesorii titulari, există riscul major ca aceștia să nu-și mai primească salariile întregi, asta pentru că va fi imposibil să li se asigure norma completă de 20 de ore. A le acorda acestora „șansa“ de a primi 2 ore, pentru completare, la distanțe apreciabile este cinism. Este posibil ca cheltuielile pentru navetă să fie mai mari decât contravaloarea celor 2 ore. De asemenea, mărirea normei de predare va însemna mărirea sarcinilor de muncă, pe lângă celelalte îndatoriri profesionale, ceea ce va conduce la creșterea presiunii psihice. Totodată, este complet greșit și faptul că a fost eliminată facilitatea de a se diminua, cu 2 ore, norma de predare pentru profesorii care au gradul didactic I și o vechime peste 25 de ani. În timp ce în multe țări norma didactică de predare pentru profesorii cu vechime este diminuată chiar la jumătate, restul orelor fiind dedicate pentru a îndruma profesorii tineri, la noi nu mai este nici o diferență între un profesor debutant și unul care este la final de carieră.
2. Comasarea a sute de unități de învățământ – va conduce la concedieri de personal didactic auxiliar și chiar administrativ.
3. Creșterea efectivelor de elevi în clasă – va conduce la revenirea la efectivele de elevi/preșcolari „istorice“ și, evident, la comasări de grupe/clase, având drept consecință scăderea calității actului educațional și reducerea numărului de posturi/norme.
4. Scăderea dramatică a tarifului pentru plata cu ora – va conduce la imposibilitatea atribuirii orelor rămase libere în regim de plata cu ora, din cauza remunerației derizorii (scăderea cu peste 50% a tarifului orar). Se va ajunge la situația aberantă ca o oră prestată de un profesor la început de carieră să fie plătită la fel cu tariful orar al unui muncitor necalificat. Sunt specializări și discipline deficitare în resursa umană. Cine va presta aceste ore, în regim de plata cu ora?
5. Creșterea obligației de catedră pentru directori și inspectori – va conduce la imposibilitatea practică și obiectivă de desfășurare a activității de către personalul de conducere, de îndrumare și control (atât activitatea la catedră, cât și cea specifică funcției).
6. Subfinanțarea învățământului superior din România, prin neactualizarea costului standard pe student echivalent, decizie care poate conduce la concedieri colective sau chiar la închiderea unor universități.
7. Subfinanțarea instituțiilor de cercetare, în actualul context geopolitic european, prin neactualizarea costurilor necesare pentru resursa umană și utilități, pentru menținerea și dezvoltarea infrastructurii, instituții de importanță deosebită pentru buna funcționare a educației și cercetării.
8. Subfinanțarea bibliotecilor centrale universitare, prin neactualizarea costurilor cu resursa umană și utilități, instituții de importanță deosebită pentru buna funcționare a Educației.
În luarea acestor măsuri fără precedent pentru învățământ și în special pentru învățământul preuniversitar, un rol foarte activ l-a avut ministrul educației și cercetării, domnul Daniel David. În marea majoritate a declarațiilor publice, domnul ministru a lovit în sistemul de învățământ și în salariații acestuia, unele dintre aceste declarații fiind chiar diversioniste.
Mai multe informații despre acest subiect se găsesc AICI.
Vezi și: Sindicatele din învățământ cer demisia ministrului Daniel David
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: