Declarațiile recente ale premierului Ilie Bolojan, potrivit cărora norma didactică a cadrelor din învățământ ar fi scăzut în ultimii ani, au stârnit un val de revoltă în rândul sindicatelor din educație. Cele trei mari federații: Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater”, îl acuză pe șeful Guvernului că manipulează opinia publică prin dezinformare, în încercarea de a justifica măsurile de austeritate impuse sistemului educațional.
Într-o scrisoare comună transmisă presei, liderii sindicali demontează punctual afirmațiile premierului, atrag atenția asupra subfinanțării cronice a învățământului românesc și avertizează că actualele politici guvernamentale riscă să grăbească prăbușirea unui sistem deja fragil. În plus, ei anunță un calendar de proteste care va continua în următoarele săptămâni, la finalul cărora vor avea locun miting în Piața Victoriei și un marș spre Palatul Cotroceni.
„Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație
«SPIRU HARET» și Federația Națională Sindicală «ALMA MATER» condamnă ferm
declaraţiile premierului Ilie Bolojan, conform cărora norma didactică de predare ar fi
scăzut în ultimii ani. Afirmația este complet falsă, lipsită de orice fundament și fie
demonstrează o gravă lipsă de cunoaștere a realităților din sistemul de învățământ
românesc, fie lansarea ei în spațiul public a fost făcută special, cu un scop manipulator,
chiar dacă este cunoscut adevărul.
Opinia publică trebuie să știe că, în ultimele decenii, norma didactică de predare
a fost constantă, iar acum, folosindu-se date false, a ajuns printre cele mai mari din UE,
în condiţiile în care munca profesorilor din România este mult mai complexă decât cea
a cadrelor didactice din majoritatea celorlalte state membre ale UE, state unde și
salariile sunt mult mai mari!
În plus, cerinţele și presiunile asupra cadrelor didactice au crescut constant, pe fondul unor «reforme» continue (însă fără nicio finalitate) și a unei finanțări sub standardele minime europene. Înainte să facă o astfel de afirmație descalificantă pentru un demnitar de un asemenea rang, poate domnul prim-ministru ar fi trebuit să verifice de ce peste 700 de milioane de euro din PNRR au fost pierdute și să spună cine se face vinovat de o asemenea indolență, fiind astfel văduvit de o sumă consistentă un domeniu cu atâtea nevoi, cum este sistemul educațional.
Domnul Ilie Bolojan știe că o astfel de afirmaţie (neadevărată), lansată de o figură
cu autoritate, distorsionează percepţia publicului asupra muncii cadrelor didactice, iar
intenția sa a fost însă clară: să justifice, în mod fals, aceste măsuri de austeritate luate
fără nicio consultare și fără studii de impact.
Domnul prim-ministru ar fi trebuit să știe că munca unui profesor nu se limitează
la orele de predare. Corectarea lucrărilor, pregătirea orelor, evaluarea elevilor, orele de
consiliere și activitățile extracurriculare sunt o componentă vitală a normei de muncă și
sunt, de cele mai multe ori, nereglementate și neremunerate corespunzător. Sau poate
știe, dar…
Premierul Ilie Bolojan ar trebui, din decenţă faţă de sutele de mii de cadre didactice, să retracteze public aceste afirmaţii și să inițieze un dialog real bazat pe date concrete și pe o înțelegere corectă a nevoilor din sistemul de învățământ.
Analizând avalanșa de măsuri iresponsabile luate împotriva sistemului educațional
prin Legea nr. 141/2025, precum și lipsa totală de interes legată de atragerea fondurilor
pentru investiții din PNRR, se trage o singură concluzie: Guvernul Bolojan are misiunea
mascată de a falimenta învăţământul de stat. Atragem atenția că, în următorii cinci ani,
zeci de mii de cadre didactice vor ajunge la vârsta pensionării, iar profesorii suplinitori
calificați ar fi urmat să umple acest gol. Însă, odată eliminaţi anul acesta din sistem,
aceștia vor migra spre alte domenii și nu vor mai reveni în învăţământ.
În acest context, protestele celor trei federaţii din educaţie vor continua și în
săptămânile viitoare, după următorul program:
19 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 10:00 – 11:30;
20 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 10:00 – 12:00;
21 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 10:00 – 11:30;
22 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 10:00 – 11:30;
25 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 10:00 – 11:30;
26 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 10:00 – 11:30;
27 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 10:00 – 12:00;
28 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 10:00 – 11:30;
29 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 10:00 – 11:30;
3 septembrie – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 10:00 – 12:00;
3 septembrie – Miting de protest în Piața Victoriei, în intervalul 12:00 – 13:00;
4 septembrie – Miting de protest în Piața Victoriei, în intervalul 12:00 – 13:00;
5 septembrie – Miting de protest în Piața Victoriei, în intervalul 12:00 – 13:00;
8 septembrie – Miting și marș de protest pe traseul Piața Victoriei – Palatul Cotroceni, în intervalul 11:00 – 16:00.
Educaţia nu este o problemă, ci o soluţie!
Educaţia nu este o cheltuială, ci o investiţie!”, transmit liderii sindicali.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: