Adolescentul care a aclimatizat planta de lufa în România, la Cluj

0

Este o poveste adevărată despre un tânăr, elev în clasa a XI-a, pasionat de botanică, de ecologie, de hidrologie, hidraulică și de multe alte domenii, pe scurt un viitor om de știință. Totul a început cu un cadou: un burete natural. Mai departe, aflați din video povestea lui Alexandru Lupan care a reușit să aclimatizeze în România, la Cluj-Napoca, planta de lufa. 

Alex, căruia colegii de la Liceul Teoretic ”Elf”, unde este elev, îi spun Dexter, datorită pasiunii sale pentru știință, a dus mai departe pasiunea sa pentru botanică și ecologie și a pus în practică noțiunile teoretice.

A început să își facă propria sa grădină de legume la capătul străzii pe care locuiește, în pandemie. Crește acolo roșii, castraveți, dovleci, dar și două plante mai puțin obișnuite: tigva, numită și tâlvă, dar și…lufa.

Când a primit în dar un burete natural, a început să cerceteze și a aflat că provine dintr-o plantă. A reușit să obțină, prin poștă, semințe ale plantei de lufa și a început procesul de aclimatizare a ei, pe plaiurile noastre. Și nu într-o seră, unde poți controla temperatura și umiditatea, ci direct în ecosistemul de pe malul pârâului Becaș din Cluj-Napoca.

Totul în mica grădină a tânărului clujean este ecologic, de la sistemul de irigare, până la iluminat. A gândit totul ca un ecosistem, astfel că a plantat și flori în mica sa grădină, pentru a atrage polenizatorii. A pus în aplicare cunoștințe din diverse domenii, iar proiectul său de aclimatizare a lufei a participat chiar la un concurs internațional pentru elevi în Thailanda.

 

banner