Decizia Universității Cluj, după ce Ioan Ovidiu Sabău a cerut rezilierea

0
Foto: Sport Pictures

Ioan Ovidiu Sabău rămâne antrenorul Universității Cluj, deși a vrut să-și dea demisia. Tehnicianul de 57 de ani va merge mai departe cu „Șepcile roșii” și va continua să lupte pentru a ajunge din nou în play-off. 

Sabău anunțase, după meciul Csikszereda – U Cluj, scor 2-1, că va solicita o întrevedere cu cei din conducere, pentru a discuta o reziliere de comun acord a contractului. De atunci, șefii echipei au afirmat clar în spațiul public că își doresc să continue cu același antrenor, în ciuda rezultatelor inferioare față de sezonul trecut.

În urma unei ședințe ce a avut loc luni, 6 octombrie, și care s-a întins pe mai multe ore, Sabău a ales să continue pe banca clujenilor, informează gsp.ro.

„Moțul” a fost convins de conducerea clubului, care a ajuns la concluzia că antrenorul în vârstă de 57 de ani este cea mai bună variantă pentru echipă.

Obiectivul lui Sabău este calificarea în play-off, dar în acest moment, șepcile roșii ocupă doar locul 9, cu 14 puncte, dar ar putea termina etapa pe 10, în cazul unui succes al celor de la Oțelul Galați cu Metaloglobus.

„Împreună suntem mai puternici, mergem împreună înainte! Ne-am spus, fiecare, punctele de vedere, nemulțumirile, părțile bune, părțile mai puțin bune. De mâine după-amiază reîncepem treaba, să sperăm că mai bine. Au avut și jucătorii câteva zile libere, să reflecteze.

Nu s-a întâmplat nimic, nu au fost discuții complexe, a spus fiecare ce trebuia spus pentru U Cluj. Până la urmă, am luat o decizie pentru binele echipei. Dorința mea era ca eu să rezolv situația, până acum, dar n-a fost să fie. Sper ca de mâine înainte să o facem. Cred că avem multe lucruri de îmbunătățit, împreună putem să le facem. Primează interesul lui U aici, întotdeauna”, a comentat Neluțu Sabău pentru Gazeta Sporturilor.

Vezi și:

Centura Metropolitană Cluj: A fost montată ultima grindă la pasajul spre viitorul Spital Regional

 

banner