Apartament cuprins de flăcări în Aghireșu-Fabrici – Trei persoane s-au autoevacuat

0

Un incendiu a izbucnit în această dimineață într-un apartament din localitatea Aghireșu-Fabrici, județul Cluj. La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului Huedin, care au acționat prompt pentru stingerea flăcărilor.

Potrivit primelor informații, focul s-a declanșat într-un apartament situat la parterul unui bloc, cu o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați. Echipele de intervenție au reușit să scoată o butelie din interiorul locuinței și să localizeze rapid incendiul, prevenind extinderea acestuia.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime, iar trei persoane s-au autoevacuat înainte de sosirea echipajelor de urgență. În misiune au fost trimise trei autospeciale de stingere și o autoscară pentru sprijinul intervenției.

Vezi și:

Mara Popa, doctorandă UAD Cluj, premiată internațional la Mercedes-Benz Fashion Week


banner