Traseul tematic „Poteci cu Povești – Aluniș” a fost inaugurat în satul Vale, comuna Aluniș (jud. Cluj), aflată la aproximativ 55 km de Cluj-Napoca, în cadrul unui eveniment organizat de Asociația Plaiuri Noi. Proiectul propune o modalitate accesibilă și contemporană de a descoperi patrimoniul viu al zonei și oferă vizitatorilor un traseu care poate fi parcurs independent, cu ajutorul hărții, marcajelor și panourilor tematice instalate în teren. Fiecare oprire include povești locale și coduri QR care trimit către povești audio narate de localnici și specialiști.
Traseul a fost realizat în urma unei perioade de cercetare desfășurate între august și noiembrie 2025, în care au fost documentate locuri ale memoriei satului, fotografii, istorii orale și elemente specifice comunității din Vale și Aluniș. Poteca străbate ulițe, zone de pădure și spații naturale reprezentative, invitând vizitatorii să redescopere satul prin poveștile celor care îl locuiesc.
Lansarea oficială a atras participanți din județ și din comunitate, care au luat parte la tururile ghidate și la masa comunitară pregătită de localnici. Evenimentul a fost animat de momente muzicale susținute de Ionel Cîmpan (Americanu’), iar vizitatorii au fost întâmpinați cu ceai, prăjituri de casă și preparate tradiționale de către locuitorii satului Vale. Turul s-a încheiat la biserica din sat, unde preotul și grupul de femei din Aluniș au oferit povești, gogoși și plăcinte, într-un spirit autentic și ospitalier.
Proiectul se va încheia în luna decembrie cu o expoziție foto interactivă la Cluj, care va prezenta imagini de pe traseu, portrete ale localnicilor și materiale multimedia rezultate din procesul de documentare.
Vezi și:
Wonder Events Fair ediția III: peste 150 de furnizori, concert Oana Radu și tombolă cu premii uriașe
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos:

















