Strada Mamaia din Cluj a fost închisă după ce pavajul a cedat din nou

1

Așa cum mulți clujeni anticipau, pavajul de pe strada Mamaia a cedat din nou, iar de această dată reparațiile rapide nu mai sunt posibile. Autoritățile au decis închiderea completă a străzii pentru înlocuirea pavajului deteriorat.

Soluția aleasă inițial — montarea de pavele pe o arteră intens circulată — a fost criticată constant atât de șoferi, cât și de locuitorii din zonă. Cu toate acestea, Primăria Cluj-Napoca pare hotărâtă să mențină tipul de infrastructură, în ciuda nemulțumirilor publice.

Reprezentanții comunității „Someșul nostru” au reacționat prompt și au reluat criticile legate de decizia municipalității:

„Pe strada Mamaia se reface pavajul. La cât trafic este aici, era necesar asfalt, nu pavaj, care este zgomotos pentru trecători și rezidenți și criticat de șoferi. Soluția pavajului ar avea sens doar dacă se reintroduce dublul sens pe Dragalina, iar strada Mamaia ar deveni una de promenadă, cu trafic redus. În weekend, semafoarele ar trebui trecute pe galben intermitent pe acest culoar, pentru a deveni cu adevărat pietonal și velo, având în vedere sumele uriașe cheltuite din fonduri publice. Cine răspunde pentru faptul că pavajul trebuie refăcut atât de curând?”

În mod obișnuit, Primăria Cluj-Napoca a evitat să răspundă criticilor privind alegerea pavajului, iar nici de această dată nu a oferit informații despre durata închiderii străzii sau costurile pe care le implică noile reparații pe o arteră recent modernizată.

Vezi și:

Momente tensionate la „George Coșbuc” Cluj-Napoca: Elev de 9 ani, episod violent în timpul pauzei


banner