73 de familii din satul Căpușu Mic vor avea un Crăciun mai fericit datorită unor oameni generoși. Liceul Greco-Catolic ”Inochentie Micu” și Asociația Fain Art vor colabora cu alte organizații neguvernamentale pentru a-i ajuta pe cei aflați în nevoie. Ideea proiectului îi aparține actorului Bob Rădulescu, impresionat de munca învățătoarei Cristina Bondarescu.
Tocmai Cristina Bondarescu și Bob Rădulescu au avut ideea de a-i ajuta pe cei 73 de copii și pe familiilor lor. Ideea a fost preluată de Liceul Greco-Catolic ”Inochentie Micu” și de Asociația Fain Art. Demersului i s-au alăturat reprezentanții Serviciului de Ajutor Maltez, cei ai Fundației Prison Fellowship, cei ai Băncii pentru Alimente și cei ai Academiei Internaționale a Sfântului Mauritius.
Fiecare dintre cei 73 de elevi ai școlii din Căpușu Mic va primi câte un dar pregătit de Moș Crăciun cu ajutorul elevilor din Liceul Greco-Catolic ”Inochentie Micu”, iar părinții copiilor vor primi câte un pachet din partea organizațiilor neguvernamentale implicate.
Mai multe detalii despre acest proiect, aflați de la directoarea Liceului Greco-Catolic ”Inochentie Micu”, profesoara Simona Gruian, și de la fondatorul Asociației Fain Art, Eugen Moț, prezenți în emisiunea România Via Cluj.
Cupa României: CFR și „U” Cluj au parte de dueluri pentru calificarea în sferturile de finală
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos:

















