CTP Cluj-Napoca a anunțat suplimentarea și prelungirea programului mijloacelor de transport în comun în zilele de 8 și 9 mai, cu ocazia celor două partide importante din campionatul intern de fotbal.
Măsura are scopul de a facilita deplasarea suporterilor către și dinspre Cluj Arena și Stadionul Dr. Constantin Rădulescu, unde vor avea loc meciurile programate în cele două seri.
Program special CTP Cluj-Napoca pentru meciul CFR Cluj – Universitatea Craiova
În data de 8 mai, de la ora 21:00, când CFR Cluj va întâlni Universitatea Craiova, vor fi suplimentate următoarele linii de transport public:
- autobuzele 9 și 35;
- troleibuzele 1, 3, 4, 6 și 25;
- tramvaiele 101 și 102L.
Transport public suplimentat pentru Universitatea Cluj – Rapid București
Și în data de 9 mai, când este programat meciul dintre Universitatea Cluj și Rapid București, de la ora 21:00, CTP Cluj-Napoca va suplimenta transportul public pe următoarele linii:
- autobuzele 9, 24B, 30 și 35;
- troleibuzele 1, 3, 4, 6 și 25;
- tramvaiele 101 și 102L.
Reprezentanții companiei recomandă călătorilor să consulte din timp programul actualizat și să utilizeze transportul în comun pentru a evita aglomerația din zona stadioanelor.
Vezi și:
Gol de senzație: Fotbalistul dorit de U Cluj a impresionat cu o execuție „rabona” spectaculoasă
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos:



















