Statuia Reginei Maria, dezvelită la Jucu în prezența Familiei Regale a României, academicieni, autorități locale, armată și cler

0

Comuna Jucu din județul Cluj a devenit epicentrul unui eveniment cultural și istoric. Într-o atmosferă solemnă, marcată de prezența unor înalte personalități din mediul academic, militar și religios, Alteța Sa Regală Principele Radu al României a inaugurat statuia Reginei Maria. Evenimentul a marcat, totodată, debutul unei ample vizite oficiale de două zile pe care Principele Radu o efectuează în regiune. De la Cluj, ASR Principele Radu vizitează municipiul Bistrița.

Ceremonia de la Jucu a debutat la ora 09:00, odată cu sosirea ASR Principelui Radu. Înaltul oaspete a fost întâmpinat de primarul comunei, Valentin-Dorel Pojar, într-un cadru oficial în care Garda de Onoare care a prezentat onorul. Din partea Consiliului Județean Cluj, principele a fost întâmpinat de vicepreședintele CJ, Vakar Istvan.

Slujba religioasă și sfințirea monumentului au fost oficiate de Preasfințitul Părinte Samuel Cristea, episcop-vicar (care l-a reprezentat pe Înaltpreasfințitul Mitropolit Andrei), care a transmis binecuvântarea bisericii pentru această inițiativă comunitară. Monumentul Reginei Maria este opera maestrului Liviu Plugărescu, așezată într-o piațetă concepută de Adrian Goga.

În cadrul discursului său, primarul comunei Jucu, Valentin-Dorel Pojar a subliniat legătura istorică profundă dintre localitate și Dinastia Regală, amintind că în mai 1919, Regele Ferdinand I și Regina Maria au trecut prin Jucu în drumul lor cu trenul spre Cluj, după ce vizitaseră Bistrița și Gherla.

„Vizita Alteței Sale Regale vine într-un moment plin de tâlc: sunt 160 de ani de la fondarea Dinastiei Române (10 Mai 1866), 145 de ani de la proclamarea Regatului României și 100 de ani de la memorabila vizită a Reginei Maria în Statele Unite ale Americii”, a punctat edilul, salutând totodată prezența generalului Cernat, comandantul Diviziei a 4-a „Gemina”, și a unui grup de intelectuali clujeni de prestigiu, printre care Vasile Pușcaș și Ioan Aurel Pop.

La ceremonie au participat și fostul președinte al Academiei Române, acad. Ioan-Aurel Pop, dar și profesorii și academicienii Vasile Pușcaș, Ioan Bolovan (directorul Institutului de Istorie „George Barițiu”) și lect. univ. dr. Leonard Horvath (directorul Centrului UBB CORE).

În cadrul ceremoniei, Principele Radu a primit în dar o icoană pictată de Teodora Roșca. Alteța Sa Regală a respectat o frumoasă tradiție regală de a plant un stejar în curtea monumentului.

Fundalul sonor a fost asigurat de Muzica Militară și de interpretările de excepție ale Coralei „Voci Transilvane” a Casei de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca.

banner