Un festival cu totul aparte va fi organizat la Cluj-Napoca, în data de 5 iulie, la Centrul Cultural Casino, din Parcul Central. Este vorba de Festivalul Simfonia Prieteniei.
Acesta va fi organizat de echipa Grădiniței Malteze din Cluj, condusă de Mirela Codrean. Această grădiniță este, de fapt, un centru de recuperare pentru copiii cu dizabilități, care funcționează sub egida Serviciului de Ajutor Maltez în România. Această asociație concretizează misiunea milenară asumată de Ordinul Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan Botezătorul, de Ierusalim, de Rhodos și de Malta, una dintre cele mai nobile și mai active organizații catolice, apărută în perioada cruciadelor.
Misiunea acestui ordin al cavalerilor de Malta este concretizată în motto-ul asumat încă din perioada Regatului Ierusalimului: apărarea credinței și ajutorarea celor aflați în nevoie. În cadrul acestui festival, va fi amplasată o scenă pentru momente artistice. De asemenea, vor exista jocuri, ateliere creative, precum și multe alte activități, menite să îi aducă împreună pe copiii tipici și pe cei cu abilități diferite, spune Mirela Codreanu.
Mai multe detalii, în emisiunea România Via Cluj.
Screening oftalmologic gratuit în grădinițele clujene, oferit de LIONS Club Transilvania
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos:

















