Bancnote euro false în Bulgaria: la ce ar trebui să fie atenți turiștii români

0

De la aderarea Bulgariei la zona euro, pe 1 ianuarie 2026, turiștii români pot folosi aceeași monedă și în Grecia, și în Bulgaria, fără a mai schimba lei în leva bulgărească. Simplificarea plăților vine însă la pachet cu o recomandare clară din partea specialiștilor: atenție sporită la bancnotele primite ca rest, mai ales în sezonul aglomerat de vară.

Între ianuarie și mijlocul lunii iulie 2026, Tavex România a identificat 20 de bancnote euro contrafăcute, cu o valoare nominală totală de 1.910 euro. Potrivit specialiștilor companiei, majoritatea nu erau falsuri sofisticate, ci prezentau semne ușor de observat: hârtie obișnuită, filigran lipsă sau reprodus incorect, holograme aplicate superficial, elemente de siguranță absente și reacție necorespunzătoare la lumina ultravioletă.

Un detaliu relevant: șase dintre bancnotele identificate în România aveau inscripțiile „COPY” sau „PROP COPY” – un semn că multe pierderi ar putea fi evitate printr-o simplă verificare, imediat după primirea banilor.

În Bulgaria, mai puține falsuri, dar cu valoare tot mai mare

Datele interne arată o tendință diferită față de România: nu o creștere a numărului de bancnote false, ci o creștere a valorii lor nominale.

  • În primele șapte luni din 2025, au fost identificate 33 de bancnote false, cu o valoare totală de 2.720 euro.
  • În aceeași perioadă din 2026, au fost identificate 26 de bancnote false, dar cu o valoare totală de 3.540 euro.

Practic, numărul falsurilor a scăzut cu 21%, în timp ce valoarea lor totală a crescut cu 30% – semn al unei orientări către cupiuri mai mari. Valoarea medie a unei bancnote contrafăcute a urcat de la aproximativ 82 de euro la 136 de euro, iar ponderea bancnotelor de 100, 200 și 500 de euro a crescut de la 36% din cazuri în 2025 la aproape 58% în 2026. Numărul falsurilor de 200 de euro s-a dublat (de la 4 la 8), iar cel al bancnotelor de 500 de euro a crescut de la una la două.

Este important de menționat că aceste date provin exclusiv din tranzacțiile procesate în birourile Tavex și nu reprezintă statistici naționale privind circulația bancnotelor contrafăcute; ele nu pot fi folosite, prin urmare, pentru a estima probabilitatea reală ca un turist să primească o bancnotă falsă, dar indică o tendință clară de creștere a ponderii cupiurilor mari în rândul falsurilor.

Victor Dima, Manager de Trezorerie la Tavex România, atrage atenția că datele nu arată o Bulgarie mai riscantă pentru plățile în numerar după trecerea la euro, ci recomandă ca oamenii să fie atenți nu doar la bancnotele de 20 și 50 de euro, cele mai frecvent folosite, ci și la cupiurile de valoare mai mare. El mai subliniază că vara, plățile se fac rapid, zonele turistice sunt aglomerate și restul este verificat rareori, deși identificarea unei bancnote false necesită doar câteva secunde – prin atingerea hârtiei, privirea ei în lumină și înclinare pentru a observa elementele de siguranță.

Cât de răspândite sunt, de fapt, bancnotele euro false

La nivel european, riscul de a primi o bancnotă euro falsă rămâne redus. Potrivit Băncii Centrale Europene, în 2025 au fost retrase din circulație 444.000 de bancnote contrafăcute, cu 20% mai puține decât în anul anterior – echivalentul a doar 14 bancnote false la un milion de bancnote autentice aflate în circulație. Bancnotele de 20 și 50 de euro au reprezentat aproximativ 80% din totalul falsurilor identificate.

5 metode rapide pentru a verifica autenticitatea unei bancnote euro

  1. Verificați textura hârtiei – bancnotele autentice sunt din fibre de bumbac, cu o textură fermă, ușor aspră. Imaginea principală, inscripțiile, valoarea nominală și liniile de pe margini trebuie să se simtă în relief la atingere.
  2. Verificați filigranul – privită în lumină, o bancnotă autentică arată treceri line între zonele luminoase și cele întunecate, plus imaginea și valoarea nominală. La seria Europa apare și portretul Europei, personaj din mitologia greacă. Filigranul este integrat în hârtie, nu imprimat pe suprafață.
  3. Verificați firul de siguranță – ținută în lumină, bancnota trebuie să aibă un fir întunecat, încorporat în hârtie, pe care se disting simbolul euro și valoarea nominală. Firul nu trebuie să pară imprimat sau lipit.
  4. Înclinați bancnota și observați holograma – la o bancnotă reală, imaginile din banda holografică își schimbă aspectul la înclinare (portretul Europei, o fereastră transparentă, un element arhitectural, simbolul euro sau valoarea bancnotei). O hologramă fixă sau lipită este un semnal de alarmă.
  5. Observați cifra care își schimbă culoarea – la seria Europa, cifra din colțul stânga jos trece din verde smarald în albastru închis când bancnota este înclinată, cu un efect luminos care se deplasează pe suprafața cifrei. La falsuri, acest efect este de regulă doar imitat static, fără schimbare dinamică la mișcarea bancnotei.

Specialiștii recomandă verificarea mai multor elemente de siguranță deodată și, în caz de suspiciune, compararea bancnotei cu una autentică de aceeași valoare. O bancnotă suspectă nu trebuie folosită pentru o altă plată – punerea ei în circulație, cu bună știință, reprezintă infracțiune, chiar dacă a fost primită inițial fără să se știe că este falsă. Bancnota trebuie predată pentru verificare Poliției, unei bănci sau băncii centrale competente.

Recomandări pentru turiștii care merg în Bulgaria

Victor Dima recomandă ca prevenția să înceapă încă dinainte de plecarea în vacanță: valuta ar trebui cumpărată exclusiv de la bănci sau case de schimb valutar autorizate, iar restul primit ar trebui verificat imediat. Este util și ca turiștii să folosească bancnote cu valori mai mici pentru cheltuielile zilnice și să aibă asupra lor numerar pentru micii comercianți, piețe, parcări sau alte zone turistice, chiar dacă plata cu cardul este disponibilă în majoritatea locațiilor.

CLARA – Artă pentru prevenție: un laborator biomedical devine spațiu de creație


banner