Teatru de păpuși, film în aer liber și DJ set-uri: programul evenimentelor din această săptămână

0

Iulius Mall Cluj pregătește o nouă serie de evenimente pentru toate vârstele în această săptămână. De la teatru de păpuși pentru copii și film în aer liber, până la DJ set-uri inspirate de atmosfera festivalurilor, vizitatorii sunt invitați să se bucure de experiențe gratuite în Iulius Parc și în zona food court. În plus, continuă campania Legendary Sale, dedicată festivalierilor.

Teatru de păpuși pentru copii în Iulius Parc

Joi, începând cu ora 18:00, cei mici sunt invitați în Iulius Parc Cluj, unde vor putea urmări spectacolul de teatru de păpuși „Fata moșului și fata babei”, una dintre cele mai iubite povești din literatura română.

Prin aventurile personajelor, copiii vor descoperi valori precum bunătatea, hărnicia și dorința de a face bine. Participarea este gratuită, iar evenimentul este dedicat întregii familii.

DJ set-uri cu vibe de festival la Iulius Mall Cluj

În perioada joi – duminică, între orele 14:00 și 19:00, atmosfera de festival se mută în zona food court, în fața restaurantului Bussola.

Pe parcursul celor patru zile, DJ-ii Kamil Stănescu, Andrei M., Serginio, Lucas, Simea și Blackie vor mixa ritmuri de organic house, afro house, melodic house și cele mai cunoscute hituri ale verii, oferind vizitatorilor un adevărat warm-up înainte de festival.

Pe lângă muzică, participanții vor putea profita de oferte speciale, reduceri și un meniu de festival pregătit exclusiv de restaurantul Bussola.

Movie Nights revine cu film în aer liber în Parcul Iulius

Seria Movie Nights continuă vineri, 7 august, în Parcul Iulius, cu o nouă proiecție în aer liber.

Evenimentul începe la ora 19:30, cu activități speciale organizate de Sofiaman. Vizitatorii se pot înscrie la o tombolă cu premii, pot participa la activități interactive și vor primi surprize precum popcorn și sleep kit-uri.

De la ora 21:00, pe ecran va rula „A Big Bold Beautiful Journey”, o poveste romantică despre doi necunoscuți care pornesc într-o călătorie neașteptată. Filmul îi are în rolurile principale pe Margot Robbie și Colin Farrell.

Legendary Sale continuă pentru festivalieri

Cei care încă își pregătesc ținutele pentru festival pot profita de campania Legendary Sale, desfășurată la Iulius Mall Cluj până pe 10 august.

Persoanele care dețin o brățară UNTOLD sau cardul UNTOLD x BT x VISA beneficiază de reduceri speciale în numeroase magazine din centrul comercial.

Partenerul principal al campaniei este Xpert Beauty, unde reducerile ajung până la 60%, iar oferta include produse și accesorii pentru pregătirea look-ului de festival.

Vara continuă cu evenimente la Iulius Mall Cluj

Prin spectacole pentru copii, proiecții de film în aer liber, muzică live și campanii dedicate festivalierilor, Iulius Mall Cluj continuă să fie una dintre principalele destinații de petrecere a timpului liber în această vară, oferind activități pentru toate vârstele.

RIVUS transformă fosta platformă Carbochim într-un nou centru cultural și de divertisment din Cluj-Napoca


banner